„Declaraţiile preşedintelui echivalează cu un îndemn la nesupunere în faţa legilor“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PSD răspunde declaraţiilor preşedintelui Iohannis: „Declaraţiile preşedintelui echivalează cu un îndemn la nesupunere în faţa legilor“
Politică 12 Iunie 2018 / 16:49 1276 accesări 4 comentarii

"În acelaşi registru de dezinformare şi intoxicare a cetăţenilor români se încadrează şi afirmaţia preşedintelui Iohannis că PSD sau CCR ar urmări „amputarea atribuţiilor sale. Nu poţi amputa ceva ce nu există"

"Am citit motivarea deciziei CCR. Ca să nu apară aşa o confuzie în spaţiul public. Eu am spus de prima dată că voi citi această motivare până când o înţeleg foarte bine. Deci mai avem un pic de citit."

Social-democraţii au susţinut, marţi, că declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis echivalează cu un îndemn la nesupunere în faţa legilor, după ce şeful statului a spus că, la o primă lectură, motivarea CCR referitoarea la Laura Codruţa Kovesi duce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări.

”Declaraţiile preşedintelui Iohannis echivalează cu un îndemn la nesupunere în faţa legilor şi instanţelor judecătoreşti din România. După modelul preşedintelui Iohannis, orice cetăţean poate întârzia după bunul plac punerea în aplicare a unei obligaţii legale, a unei amenzi sau a unei sentinţe, pe motiv că vrea să înţeleagă mai bine motivarea celor care au emis sancţiunea. Declaraţiile iresponsabile ale preşedintelui Iohannis subminează autoritatea Curţii Constituţionale. Partidul Social Democrat consideră că declaraţiile recente ale preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la Decizia Curţii Constituţionale privind soluţionarea conflictului dintre preşedinte şi ministrul Justiţiei reprezintă un atac deosebit de grav la adresa ordinii constituţionale din România”, se arată într-un comunicat de presă al PSD.

Potrivit social-democraţilor, intenţia preşedintelui Iohannis de a pune în discuţie, într-o dezbatere publică, decizia Curţii Constituţionale constituie ”un act de agresiune asupra acestei instituţii fundamentale pentru sistemul democratic din România”.

”Deciziile Curţii Constituţionale sunt definitive şi general obligatorii - ele se execută, nu se discută! În logica preşedintelui Iohannis, orice decizie a unei instanţe de judecată din România ar fi pusă în discuţie, în loc să fie de îndată executată. Mai mult decât atât, Curtea Constituţională este singura instituţie abilitată să stabilească interpretarea corectă a Legii fundamentale. Nimeni altcineva, nici preşedintele, nici altă autoritate a statului şi nici măcar societatea civilă, nu are dreptul să se substituie autorităţii CCR pentru a da verdicte cu privire la respectarea Constituţiei României. Prin urmare, este inadmisibil ca preşedintele Iohannis să insinueze că decizia CCR ar pune sub semnul întrebării independenţa procurorilor. În motivarea CCR se precizează explicit: „Controlul Ministrului Justiţiei constă în verificarea eficienţei manageriale, a modului în care procurorii îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu (...). Controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmării penale şi soluţiile penale”, se mai arată în comunicat.

Social-democraţii mai afirmă că nimeni, nici Curtea Constituţională, nici majoritatea parlamentară, nici ministrul Justiţiei şi nimeni altcineva nu a pus nici măcar un moment în discuţie independenţa procurorilor în administrarea cauzelor.

”De altfel, chiar în noile legi ale justiţiei, adoptate cu votul majorităţii PSD+ALDE, este garantată în mod explicit independenţa procurorilor în instrumentarea cauzelor. Amendamentul introdus la Legea 303 privind statutul magistraţilor: Art. 3 alin. 1^1: Procurorii sunt independenţi în dispunerea soluţiilor, în condiţiile prevăzute de Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Aşadar, insinuarea preşedintelui că cineva ar dori să intervină în independenţa procurorilor este o acţiune deliberată de dezinformare a opiniei publice din România, ceea ce este incalificabil în raport cu funcţia de preşedinte al republicii. În acelaşi registru de dezinformare şi intoxicare a cetăţenilor români se încadrează şi afirmaţia preşedintelui Iohannis că PSD sau CCR ar urmări „amputarea atribuţiilor sale”. Nu poţi amputa ceva ce nu există.Constituţia României nu conferă niciun rol preşedintelui României în revocarea procurorilor-şefi. Este deci o minciună că atribuţiile sale constituţionale ar fi fost restrânse printr-un demers al PSD sau prin deciziile CCR”, se mai arată în comunicatul PSD.

În opinia liderilor PSD, CCR îi recunoaşte preşedintelui rolul în verificarea legalităţii procedurii de revocare a unui procuror şef.

”În schimb, CCR înlătură refuzul preşedintelui, după bunul plac al unei cereri de revocare. Dacă un procuror şef a încălcat condiţiile legale privind funcţia sa, atunci acesta trebuie revocat, pentru că aşa prevede legea! Bunul plac al preşedintelui Iohannis nu poate fi mai presus de lege! De aceea nu poate refuza o cerere de revocare legală! Este deci amputat doar bunul plac al preşedintelui Iohannis, în niciun caz atribuţiile sale constituţionale. Nu în ultimul rând, PSD condamnă declaraţiile ironice ale preşedintelui Iohannis cu privire la Statul Paralel, care în optica sa ar fi doar <o poveste>. Protocoalele secrete prin care justiţia a fost subordonată serviciilor secrete reprezintă o realitate, nu o poveste. Abuzurile procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu <Portocală> care acum sunt cercetate penal reprezintă o realitate, nu o poveste! Deciziile unor instanţe de judecată care au respins dosare DNA pe motivul falsificării probelor sau distorsionării unor interceptări nu sunt o poveste, ci o realitate foarte concretă~, se mai menţionează în comunicat.

Social-democraţii susţin că achitările în marile dosare politice, ”făcute în funcţie de agenda politică a celor aleşi, reprezintă, de asemenea, o realitate şi nu o poveste”.

”Miopia politică a domnului Iohannis cu privire la toate aceste abuzuri grave pune serios sub semnul întrebării autonomia sa decizională, mai ales în condiţiile în care DNA a confirmat începerea urmăririi penale într-un dosar care îl vizează în mod direct pe preşedintele României. Nu în ultimul rând, PSD subliniază că, în alte recomandări adresate României, Comisia de la Veneţia a precizat clar că deşi decidenţii politici au libertatea de a comenta critic deciziile CCR, aceştia au obligaţia să precizeze că le vor respecta, chiar dacă nu sunt de acord cu ele – o regulă fundamentală pentru ordinea constituţională a unui stat democratic, pe care Iohannis a călcat-o în picioare imediat după întâlnirea cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia”, se arată în finalul comunicatului.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că a citit motivarea Curţii Constituţionale referitoare la revocarea Codruţei Kovesi, precizând că mai are "un pic" de citit.

"Am citit motivarea deciziei CCR. Ca să nu apară aşa o confuzie în spaţiul public. Eu am spus de prima dată că voi citi această motivare până când o înţeleg foarte bine. Deci mai avem un pic de citit, însă citind această motivare au apărut câteva chestiuni care m-au făcut să evaluez anumite demersuri într-o nouă lumină. Două, trei chestiuni aş sublinia, după o primă citire foarte atentă a deciziei şi a motivării. Vreau să spun că, în această etapă, recunosc că motivarea aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări, dar o aprofundare ulterioară ne poate aduce mai aproape de adevăr. Vom vedea", a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, după întrevederea cu delegaţia Comisiei de la Veneţia

Şeful statului a acuzat PSD și judecătorii Curţii Constituţionale că vor să limiteze puterile preşedintelui

"Putem să constatăm destul de uşor că PSD încearcă să amputeze puterile preşedintelui. Atenţie, un partid, PSD, încearcă să amputeze puterile preşedintelui României. De ce? Fiindcă actualul preşedinte al României are în multe privinţe altă părere decât majoritatea pesedistă din parlament. Am văzut această dorinţă, prima oară când s-a modificat legea ANCOM, a continuat discuţia chiar când s-au discutat legile justiţiei, unde puterea preşedintelui a fost diminuată faţă de situaţia anterioară a legilor în vigoare. Nu cumva aceste legi au fost modificate şi pentru a diminua puterea preşedintelui? E clar că PSD încearcă cu toate mijlocele de care dispune să diminueze puterea preşedintelui. Din păcate, decizia CCR e în aceeaşi logică, de diminuare a rolului preşedintelui, în numirea şi revocarea unui procuror", a mai spus Klaus Iohannis.

loading...

4 comentarii

Atanasiu 17:03:48 / 12 Iunie 2018
DULAP

Oameni buni, DULAP mai are de citit. Cu foooarte mare atenție. Până înțelege bine. Ce aveți cu bietul om? e mai slow...

Nelu 17:09:49 / 12 Iunie 2018
Pentru Atanasiu

Comisia de la Venețian trebuie primită acum e aici. Trebuia sa i dea afară ca nu are timp de ei ce zici Atanasiule

... 18:09:44 / 12 Iunie 2018
...

Drgnea stie ca justitia nu-si face treaba, pt ca el inca nu e la parnaie

Ion 07:57:22 / 13 Iunie 2018
Și dulapul săsesc

Cred sigur că ar primi premiul întâi pt cel mai IDIOT rânjet.Dupa ce am scăpat de haitul prostesc de bețivan al lui Traian ...A dovedit încă o dată că la PDL PNL CIUMA NEAGRĂ drepturile și libertățile fundamentale ale romanilor sânt un...LUX..E abulik Omu.Trebuie urgent DEMIS printr-un referendum sau suspendat 1 an

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1768 secunde