Dispariţia articolului privind incompatibilitatea rectorilor demnitari, un mister

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dispariţia articolului privind incompatibilitatea rectorilor demnitari, un mister

Social 21 Septembrie 2009 / 00:00 561 accesări

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, susţine că nu ştia că în Legea educaţiei asumată de Guvern nu este inclus şi articolul privind incompatibilitatea funcţiilor de rector şi demnitar. Ea a încercat să se disculpe precizînd că articolul nu se aplică pentru mandatul în exerciţiu. „A fost o şedinţă de guvern, în legătură cu ultimele amendamente la lege. După şedinţă, s-a constituit o echipă care ar fi trebuit să introducă respectivele amendamente în lege. Mai departe, nu ştiu ce s-a întîmplat”, a explicat ministrul Educaţiei. Noua Lege a educaţiei a stîrnit controverse chiar a doua zi după asumarea ei în Parlament. Dacă Guvernul avea postată pe site o variantă cu 331 de articole, Parlamentul avea una de 336 articole. Unul dintre articolele existente pe site-ul Guvernului dar lipsind din versiunea Parlamentului era cel legat de incompatibilitatea calităţii de demnitar cu funcţiile de conducere în universităţi. „În penultimul capitol din lege se stipulează că acest articol, privind incompatibilitatea rector/demnitar nu se aplică pentru mandatul în exerciţiu. Existenţa acestui articol mă disculpă de orice fel de implicare”, a precizat Ecaterina Andronescu, ea ocupînd funcţia de rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti, din 2004. Lipsa articolului privind incompatibilitatea rectorilor a fost observată şi de reprezentanţii PNL, liberalii cerînd demisia de urgenţă a premierului Emil Boc pe motiv că ar fi modificat Legea educaţiei, ulterior angajării răspunderii în Parlament.



12