Dobînzi la alegere pentru creditele ipotecare acordate de Raiffeisen Bank

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dobînzi la alegere pentru creditele ipotecare acordate de Raiffeisen Bank

Economie 27 Februarie 2008 / 00:00 480 accesări

Clienţii Raiffeisen Bank vor putea alege tipul de dobîndă pentru creditele garantate cu ipotecă. Astfel, în primul an, dobînda poate fi fixă, iar la fiecare aniversare ulterioară a creditului, clientul va putea alege ca dobînda aferentă împrumutului să fie variabilă, fixă pe un an sau fixă pe trei ani, a anunţat conducerea băncii. Noua politică de preţuri a instituţiei de credit se aplică de la 1 februarie. \"Prin noua politică de preţuri oferim clienţilor noştri posibilitatea de a avea control deplin asupra creditului obţinut, în condiţii de transparenţă şi predictibilitate\", a declarat vicepreşedintele diviziei de retail din cadrul băncii, Răzvan Munteanu. Pentru plăţile anticipate de maximum 20% din soldul creditului, efectuate anual la data aniversării, clienţii nu plătesc comision de rambursare. Banca are peste 2,2 milioane de clienţi pe segmentul de retail, dintre care peste 130.000 de întreprinderi mici şi mijlocii şi circa 5.000 de corporaţii mari şi medii.



Ştiri recomandate

12