Doi bărbați decedați. Accident grav între un autoturism și o autoutilitară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doi bărbați decedați. Accident grav între un autoturism și o autoutilitară

Eveniment 03 Septembrie 2017 / 09:20 1150 accesări

Două persoane au murit, iar o a treia se află în stare gravă la spital în urma unui accident care a avut loc duminică dimineața la ieșirea din municipiul Iași spre localitatea Valea Lupului. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași, Anca Vâjiac, a declarat pentru AGERPRES că șoferul unui autoturism a sărit peste parapeții din beton care despart șoseaua și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula regulamentar. În urma impactului, cei doi șoferi au murit pe loc, iar bucăți din cele două mașini s-au împrăștiat pe stradă.

Un băiat în vârstă de 15 ani, care se afla în autoutilitară, a fost transportat de urgență la un spital din Iași. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție, precum și echipaje SMURD. "La fața locului s-au deplasat echipe de polițiști și criminaliști pentru a ancheta cauzele accidentului. Cel mai probabil accidentul s-a produs din cauza vitezei. În cauză s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă", a precizat Anca Vâjiac.

Taguri articol


12