Dreapta a cîştigat la limită alegerile municipale din Spania

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dreapta a cîştigat la limită alegerile municipale din Spania

Externe 29 Mai 2007 / 00:00 725 accesări

Cu zece luni înainte de legislativele din martie 2008 şi în cadrul unui scrutin considerat drept un test pentru premierul Jose Luis Rodriguez Zapatero, dreapta spaniolă a cîştigat duminică alegerile municipale în faţa socialiştilor. Cu puţin înainte de miezul nopţii, după numărarea a 98% dintre buletinele de vot, Partidul Popular era pe primul loc, cu 35,67% din voturi, faţă de 34,97 pentru Partidul Socialist.

“Partidul Popular a redevenit primul partid al Spaniei”, a declarat liderul opoziţiei şi preşedinte al acestei formaţiuni politice, Mariano Rajoy, viitor adversar al lui Jose Luis Rodriguez Zapatero la legislative. Vicepreşedintele Guvernului, Maria Teresa Fernandez de la Vega, a minimalizat însă înfrîngerea socialiştilor la municipale, susţinînd că aceste rezultate strînse ilustrează “continuitatea şi stabilitatea pe plan naţional”.

Partidul Socialist a obţinut, de fapt, aproape cu 600 de consilieri municipali mai mulţi decît Partidul Popular. Partidul Socialist era pe primul loc duminică seară, cu un avans de circa 1,5 %, dar tendinţa s-a inversat după numărarea voturilor la Madrid, unde dreapta şi-a consolidat hegemonia. Puternica implicare a celor doi lideri politici, Jose Luis Rodriguez Zapatero şi Mariano Rajoy, în campania axată pe chestiunea bască a transformat scrutinul într-un test naţional pentru cei doi, cu atît mai mult cu cît spaniolii nu mai votaseră într-un scrutin cu miză naţională de la victoria premierului Zapatero în legislativele din 2004. Din anul 1983, învingătorul din scrutinul municipal în sufragii exprimate a cîştigat mereu alegerile legislative următoare.

Dublul scrutin local a fost marcat de o scădere a participării cu mai mult de 3% faţă de alegerile din 2003, ceea ce a favorizat Partidul Popular, ai cărui alegători sînt mai mobilizaţi decît aceia ai Partidului Socialist. După scrutinul regional parţial, care a vizat 13 dintre cele 17 comune autonome, dreapta păstra şase dintre cele şapte regiuni în care avea majoritatea absolută, dar a pierdut Navarro. Partidul Socialist, care guverna singur sau în coaliţie în cinci regiuni aflate în joc, părea să-şi fi păstrat toate regiunile şi să guverneze în alte două prin alianţe postelectorale. În Navarro, naţionaliştii din coaliţia Nafarroa Bai, centru şi stînga, au obţinut un rezultat bun şi s-ar putea alia cu socialiştii pentru a guverna.

Dreapta şi-a păstrat hegemonia la Madrid, atît la Primărie, cît şi în regiune, ceea ce a avut mare importanţă pentru rezultatele finale la municipale, precum şi la Valencia şi Murcia. Rezultatele din capitală confirmă statutul de pretendenţi pentru conducerea Partidului Popular al primarului Alberto Ruitz Gallardon şi al preşedintelui regiunii, Esperanza Aguirre, în caz de nouă înfrîngere a conservatorilor la legislativele din 2008. Totodată, fostul fotbalist român Gică Craioveanu a obţinut un post de consilier municipal în oraşul Getafe. Acesta a candidat pe listele Partidului Popular, dar ca independent.

Taguri articol


12