Duminică vom afla câştigătoarea Trofeului “Telegraf”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Trofeul “Telegraf”, ediţia a 23-a

Duminică vom afla câştigătoarea Trofeului “Telegraf”

Sport 11 Martie 2014 / 00:00 2912 accesări

A 23-a ediţie a Trofeului “Telegraf” la fotbal în sală, cel mai vechi turneu de acest gen din ţară rezervat veteranilor, îşi va stabili noua câştigătoare la finalul acestei săptămâni. Săgeata Stejaru şi Municipal Constanţa se vor afla faţă în faţă în marea finală, cele două formaţii eliminând în sferturi şi semifinale echipe creditate cu şanse mai mari la câştigarea trofeului. Săgeata a trecut de FC Constanţa (în sferturi) şi CFR Constanţa (în penultimul act), iar Municipal Constanţa a oprit deţinătoarea trofeului, Club 29 Constanţa, din cursa pentru câştigarea turneului. În finala mică se vor întâlni CFR Constanţa şi Sian Image Constanţa, ultima formaţie nereuşind să producă marea surpriză în semifinale.

Rezultatele înregistrate şi autorii golurilor - SÂMBĂTĂ, 8 MARTIE, SFERTURI DE FINALĂ: CFR CONSTANŢA - FC Tomis 2012 Constanţa 1-0 (Cristian Baltă), SĂGEATA STEJARU - FC Constanţa 3-1 (Florin Anghel 2, Mircea Minescu / Cristi Şchiopu), SIAN IMAGE CONSTANŢA - SNC-Bialex Valea Dacilor 2-1 (Iulian Cristea, Petre Larie / Adrian Raftu), MUNICIPAL CONSTANŢA - Club 29 Constanţa 6-5 (Şerbănică Toader, Radu Ferenţi, Cosmin Mărginean / Viorel Farcaş 2, Raj Cărăuleanu; au marcat la 7 m: Şerbănică Toader, Grigorie Tudor, Decebal Curumi / Dorel Zaharia, Raj Cărăuleanu; au ratat: Cosmin Mărginean / Viorel Farcaş, Cristi Poşircă) - după prelungiri şi lovituri de la 7 m.

DUMINICĂ, 9 MARTIE, SEMIFINALE: CFR Constanţa - SĂGEATA STEJARU 2-3 (Mirel Micu, Marinică Stanciu / Florin Anghel, Stelică Slabu, Florin Săraru) şi Sian Image Constanţa - MUNICIPAL CONSTANŢA 1-4 (Iulian Cristea / Cosmin Mărginean, Şerbănică Toader, Grigorie Tudor, Dumitru Horovei).

Duminică, 16 martie, la Sala Sporturilor, se vor disputa cele două finale - ora 15.00, finala mică: CFR Constanţa - Sian Image Constanţa; ora 15.45, finala mare: Săgeata Stejaru - Municipal Constanţa. După încheierea finalei mari va avea loc şi festivitatea de premiere. Partidele vor putea fi urmărite în transmisiune directă la Neptun TV.

Turneul este organizat de cotidianul “Telegraf”, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa.



12