Elicopterul SMURD, solicitat pentru o fetiță care a suferit arsuri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Elicopterul SMURD, solicitat pentru o fetiță care a suferit arsuri

18 Mai 2016 / 18:32 397 accesări

Un elicopter SMURD a fost solicitat, miercuri, în localitatea vasluiană Vineţeşti, pentru a prelua o fetiţă de doi ani, care a suferit arsuri, după ce a tras de pe foc o oală cu apă clocotită.

Fetiţa a fost lăsată nesupravegheată şi a răsturnat peste ea o oală cu apă clocotită. Părinţii au sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi au solicitat ajutor.

“Apa fierbinte a căzut peste mâini şi spate şi copilul a suferit arsuri de gradul II pe 18% din suprafaţa corpului. Am solicitat la faţa locului intervenţia unui elicopter SMURD, pentru a câştiga timp. Oricum copilul trebuia să ajungă într-un spital de arşi, nu avea rost să îl aducem la Vaslui şi apoi să îl transferăm. Fetiţa a fost transportată la o clinică de specialitate din Iaşi”, a declarat miercuri, pentru Mediafax, Aurora Popa, manager al Serviciului de Ambulanţă al judeţului (SAJ) Vaslui.

Fetiţa a ajuns la Iaşi la Spitalul de Copii Sfânta Maria, dar, pentru că starea sa este gravă, medicii au decis să o transfere tot cu elicopterul, la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

Taguri articol


12