Ești regizor sau scenarist? Poți înhăța o bursă de 2.500 euro!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Bursa „Alex Leo Șerban”, la TIFF 2018

Ești regizor sau scenarist? Poți înhăța o bursă de 2.500 euro!

Cultură 10 Mai 2018 / 15:00 776 accesări

Conceptual Lab va acorda anul acesta, la TIFF, Bursa „Alex. Leo Șerban”, în valoare de 2.500 de euro, iar pentru prima dată inițiativa dedicată tinerilor jurnaliști și criticilor de film se adresează și regizorilor și scenariștilor.

Laboratorul de idei va oferi, în parteneriat cu Festivalul Internațional de Film Transilvania, și o mențiune specială în valoare de 1.000 de euro unui actor român. „România are o tradiție extraordinară în avangardă, a produs dintotdeauna oameni de cultură și artiști extraordinari. Aici există încă destulă puritate, nu a fost totul atins de spiritul comercial. Consider că filmul românesc este excepțional și că tinerii creatori merită încurajați“, a declarat Theo Nissim, fondatorul Conceptual Lab.

Aflată la a patra ediție, Bursa „Alex. Leo Șerban” a fost acordată pentru prima dată în 2012 la Festivalul Internațional de Film Transilvania, în memoria celui mai important critic de film român al ultimelor două decenii. Astfel, se dorește promovarea spiritului libertății de expresie, al profesionalismului și al rigorii intelectuale. „Am creat Conceptual Lab ca pe un vector cu care să reușim să punem în practică dorința mea de a deveni un motor de sprijin pentru noii artiști, nu doar pentru micile proiecte independente, ci și pentru evenimente culturale mai mari, de anvergură“, a mai spus Theo Nissim.

Câștigătorii de până acum ai Bursei „Alex. Leo Șerban” sunt criticul de film Cătălin Olaru, jurnalista Florentina Ciuverca, devenită ulterior director de comunicare al TIFF, și criticul de film Andrei Rus.

Înscrierile pentru ediția de anul acesta au fost făcute până pe 12 martie, iar câștigătorul va fi anunțat în timpul celei de-a 17-a ediții a TIFF.

Taguri articol


12