Falsificator cercetat pentru o înşelăciune de peste un miliard

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Falsificator cercetat pentru o înşelăciune de peste un miliard

Eveniment 18 Noiembrie 2006 / 00:00 1177 accesări

Procurorii constănţeni au formulat, ieri, propunere de arestare pentru un bărbat de 36 de ani, acuzat de săvîrşirea infracţiunilor de tentativă de înşelăciune, fals privind identitatea şi uz de fals. Potrivit anchetatorilor, în perioada 7 octombrie - 14 noiembrie, Dorel Rogoz, din Bacău a încercat să prejudicieze mai multe societăţi din Constanţa cu peste 1 miliard de lei. Procurorii spun că bărbatul se prezenta la sediul firmelor constănţene, însoţit de o anume Mărioara Jana Şerbănoiu şi dîndu-se drept administratorii unei societăţi cu denumirea de Power Speed Trans SRL şi că intenţionează să achiziţioneze diverse mărfuri. Pentru a fi credibili, cei doi le arătau administratorilor firmelor diverse documente de înfiinţare, funcţionare şi de contabilitate falsificate ale firmei lor, cît şi buletine de identitate false, din care reieşea că se numesc Stelian David şi Sofia Niculae şi că sînt din Constanţa. De fiecare dată, cei doi plăteau achiziţiile prin bilete la ordin. În cursul acestei săptămîni, reprezentanţii unei societăţi constănţene şi-au dat însă seama că ceva este în neregulă şi au sesizat poliţia. Ajunşi la faţa locului, oamenii legii nu au mai reuşit să-l prindă decît pe Rogoz, căci între timp complicea sa a plecat. În urma cercetărilor efectuate, anchetatorii au descoperit că bărbatul este acuzat de comiterea unor fapte similare şi în alte judeţe ale ţării. Potrivit procurorilor, pe adresa Parchetului de pe lîngă Judecătoria Constanţa au sosit numeroase faxuri din partea unor societăţi comerciale din ţară, care susţineau că au încheiat afaceri cu firma numitului “Stelian David”. În urma audierilor, Rogoz a fost prezentat instanţei constănţene cu propunere de arestare pentru o perioadă de 29 de zile. În baza probelor prezentate, magistraţii au hotărît ca Dorel Rogoz să fie cercetat în stare de libertate. Ieri după amiază, el a fost preluat de poliţiştii bucureşteni, pentru a fi audiat în legătură cu faptele comise în Capitală. Totodată, complicea acestuia, Jana Şerbănoiu, a fost dată în urmărire generală.



12