FC Farul mizează pe filieră portugheză

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

FC Farul mizează pe filieră portugheză

Sport 03 Martie 2010 / 00:00 1257 accesări

CHICO ŞI ANDRADE, “ARMELE” DIN OFENSIVĂ. Debutul returului nu a adus un joc spectaculos din partea Farului, însă cele trei puncte obţinute în disputa cu Dunărea Giurgiu, scor 2-0, ar putea conta enorm în lupta pentru promovare. Constănţenii au profitat astfel de paşii greşiţi făcuţi de principalele contracandidate şi s-au apropiat la un singur punct de Victoria Brăneşti şi Sportul Studenţesc, formaţiile aflate pe primele două locuri în clasamentul Seriei I. Mai mult, elevii lui Ştefan Stoica au şansa de a urca duminică cel puţin o poziţie, dacă vor învinge în deplasarea de la Concordia Chiajna, în partida din etapa a 19-a a Ligii a II-a, programată de la ora 11.00, întrucât primele clasate se vor întâlni în meci direct. Printre armele lui “Mourinho” se numără cei doi jucători portughezi, Chico şi Diogo Andrade, care asigură o mare parte din forţa ofensivă a formaţiei de pe litoral. Debutant în prima ligă portugheză la doar 16 ani, la Belenenses, mijlocaşul dreaptă speră să “explodeze” la Constanţa şi să facă mult aşteptatul salt către performanţă. „Trag tare la fiecare antrenament pentru a avea şansa de a juca şi sunt foarte mulţumit că antrenorul a apelat la serviciile mele. Mai mult, am prins şi un loc de titular, iar sistemul în care am evoluat, cu mijlocaşii laterali avansaţi, mi-a convenit mult. La Chiajna ne va fi însă mult mai greu, dar sper că vom câştiga, pentru că îmi doresc să joc din nou în prima ligă. În urmă cu trei ani, am făcut acest lucru cu UTA, dar nu aveam aceleaşi condiţii ca la Constanţa. În schimb, veneau mai mulţi spectatori, dar sper ca şi la Farul să se întâmple la fel, dacă vom promova”, a declarat Andrade. „Trebuie să ne luăm revanşa după ce s-a întâmplat în tur, însă am văzut cum a jucat Chiajna în prima etapă şi nu ne va fi uşor. Este o echipă bătăioasă, care-şi crează multe ocazii de a marca, dar noi avem nevoie de cele trei puncte. Ştiu că nu am făcut un meci prea bun în prima etapă, dar sper ca duminică să mă descurc mai bine şi să dau gol. Pentru Farul, următoarele meciuri sunt ca nişte finale, pentru că vom întâlni toate contracandidatele la promovare”, a adăugat golgeterul Chico. Cei doi portughezi îşi petrec împreună o bună parte din timpul liber, împărţind şi camera în cantonament, alături de senegalezul Gaston Mendy, care a evoluat câţiva ani în Portugalia. „De obicei, în teren vorbim româneşte, dar între noi comunicăm în portugheză”, a explicat Chico. „Dacă ne simţim bine în teren, sigur vom câştiga la Chiajna şi vom reuşi să promovăm, pentru că avem o echipă bună”, a adăugat Mendy.

PROBLEME CU RANDJELOVIC. Aşteptat să sosească ieri la Constanţa, sârbul Marko Randjelovic ar putea rata transferul la Farul din cauza unor probleme contractuale. Fundaşul central în vârstă de 25 de ani încearcă să obţină acceptul oficialii de la FK RAD Belgrad de a fi împrumutat la formaţia de pe litoral până în vară, fără pretenţii financiare, urmând ca la finalul campionatului să se discute condiţiile unui transfer definitiv. „Nu ştim când sau dacă va reveni Randjelovic la Constanţa, pentru că sunt unele probleme cu transferul său”, a spus managerul general al Farului, Vicenţiu Iorgulescu. Altfel, constănţenii au avut programate ieri două antrenamente, la care a participat şi Vasilică Cristocea, recuperat după accidentarea la genunchi suferită în partida cu Dunărea Giurgiu.



12