Fermierii constănţeni se întorc la cooperativa agricolă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fermierii constănţeni se întorc la cooperativa agricolă

Social 28 Iulie 2007 / 00:00 1120 accesări

Chiar dacă pentru mulţi fermieri români, cooperativa reprezintă un fel de sperietoare care aminteşte de vremurile CAP-urilor de dinainte de 1989, specialiştii susţin că asocierea este singura modalitate prin care agricultorii vor face faţă concurenţei din Uniunea Europeană. Bazată pe un concept total diferit faţă de cooperativa de stat din sistemul socialist, asocierea fermierilor răspunde nevoilor actuale ale agriculturii româneşti, ţara noastră fiind obligată să se adapateze criteriilor de performanţă din spaţiul comunitar. Pe lîngă reducerea cos¬turilor de producţie şi a nivelului de impozitare, fermierii care fac parte din structurile cooperatiste vor avea acces rapid şi la fondurile structurale. Dar cît de avantajoasă este o astfel de structură şi ce înseamnă asocierea într-o formă care implică mai multe riscuri decît o simplă societate comercială? La iniţiativa Oficiului Judeţean pentru Consultanţă Agricolă (OJCA) Constanţa, 10 agricultori din zona de sud a Dobrogei au participat, ieri, la Mereni, la întîlnirea agricultorilor interesaţi de organizarea primei cooperative agricole din judeţ. Directorul OJCA Constanţa, Dumitru Mirică, a prezentat potenţialilor membri avantajele constituirii unei astfel de asociaţii specializate, atît din perspectiva achiziţionării de materiale şi mijloace tehnice pentru derularea activităţii, cît şi pe vînzarea produselor agricole. \"Constituirea unei astfel de cooperative nu este deloc dificilă, însă este necesar ca fermierii să se înţeleagă asupra obligaţiilor şi avantajelor pe care le-ar obţine dacă acţionează împreună. În cazul în care discuţiile între fermierii din Amzacea, Topraisar, Mereni şi Independenţa vor fi concretizate, am putea avea cea mai mare cooperativă din Dobrogea. Aceasta s-ar alătura celorlalte 12 cooperative din judeţ, cele mai multe pe apicultură şi creşterea vacilor\", a declarat Mirică. Pe parcursul întîlnirii, fermierii au atras atenţia că majoritatea proprietarilor de pămînturi nu pot face agricultură de performanţă atît timp cît deţin suprafeţe reduse, nu au accces la subvenţii şi nici nu dispun de dotările necesare. \"De mai bine de 10 ani, ne chinuim să înfiinţăm această cooperativă, însă mentalitatea noastră este de vină. Sîntem suspicioşi şi nu vrem să vedem că acesta este viitorul agriculturii, chiar dacă la un loc adunăm peste 8.000 de hectare de teren agricol. Întîlnirea aceasta este doar un prim pas, însă sperăm ca iniţiativa să se materializeze\", a spus Vasile Gheordunescu, unul dintre agricultorii din Mereni. Succesul şi eficienţa cooperativelor occidentale a fost evidenţiată şi de Sylvain Perrot, un francez cu afaceri agricole în Topraisar. \"În Franţa, acest sistem funcţionează de o jumătate de secol cu rezultate foarte bune. Cooperativa se implică în toată activitatea, de la achiziţionarea seminţelor şi a erbicidelor, pînă la vinderea grîului către achizitori. În acelaşi timp, serviciile de consiliere pentru fermieri sînt complete\", a spus Perrot. Sprijinul acordat de OJCA Constanţa s-a mai materializat şi în instrucţiunile privind elaborarea unui statut, urmînd ca, în scurt timp, să fie analizat şi modul de funcţionare al altor cooperative româneşti.



Ştiri recomandate

12