Filmul integral al operațiunii de salvare de pe lacul Siutghiol

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Filmul integral al operațiunii de salvare de pe lacul Siutghiol

Eveniment 30 Decembrie 2014 / 00:00 2110 accesări

La două săptămâni de la tragedia aviatică de pe lacul Siutghiol, proprietarul dronei care a filmat primele momente ale intervenției pompierilor a făcut publică și cea de-a doua parte a înregistrării. Bogdan Dumitru, manager Claboo Media, a spus că a reușit să recupereze și imaginile surprinse înainta de a scăpa de sub control aparatul. Pe ultima parte a înregistrării, care poate fi vizionată pe site-ul cotidianului Telegraf (www.telegrafonline.ro), se observă cum pompierii și pescarii cercetează zona în care s-a prăbușit elicopterul SMURD pentru a da de urma victimelor. Accidentul aviatic în urma căruia și-au pierdut viața dr. Laura Vizireanu, de 39 de ani, asistenta medicală Gabriela Harton, de 38 de ani, comandorul Petre Corneliu Cătuneanu, de 47 de ani, și copilotul acestuia, Ginel Claudiu Crăcănel, de 42 de ani, a avut loc pe 15 decembrie, la câteva minute după ora 16.00. Investigațiile în cazul acestei tragedii sunt efectuate de procurorii Parchetului Militar, care au pornit un dosar „in rem“ pentru ucidere din culpă și neluarea și nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă. Totodată, la sfârșitul săptămânii trecute, anchetatorii au spulberat și mitul strigătelor de ajutor care s-ar fi auzit la scurt timp de la prăbușirea elicopterului. Verificările au fost făcute după ce un martor a prezentat o înregistrare în care se presupune că se aud membrii echipajului elicopterului cerând ajutor. „La solicitarea Parchetului s-au făcut două experimente judiciare. Unul dintre ele, cu o persoană care strigă din barcă și cineva la mal care să înregistreze sunetul și unul în care un scafandru a coborât în apă și a strigat în continuu pentru a fi înregistrat. Din informațiile pe care le avem, nu se auzea nimic când striga omul. Experimentul a fost făcut cu sprijinul ISU“, a declarat dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, conform B1 TV.



12