Florin Jianu îşi explică demisia: Mediul de afaceri a anulat întâlniri cu mine

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Florin Jianu îşi explică demisia: Mediul de afaceri a anulat întâlniri cu mine

Politică 04 Februarie 2017 / 16:11 477 accesări

Fostul ministru pentru Mediul de Afaceri şi Antreprenoriat Florin Jianu a declarat sâmbătă la Antena 3 că a decis să îşi dea demisia după semnalele primite din partea mediului de afaceri privind OUG de modificare a Codurilor penale.

''Pentru mine, momentul în care s-a întâmplat ce s-a întâmplat și mediul de afaceri anulează întâlniri cu tine, eu cred că guvernul lucrează pentru oameni. Atunci când sunt sute de mii de oameni în stradă, este un semnal uriaș și s-ar putea să greșești'', a explicat fostul ministru la Antena 3.

El a arătat că nu și-a dat demisia chiar din noaptea în care Guvernul a aprobat OUG pentru că a sperat ca lucrurile să se îndrepte.

''Nu am demisionat marți seară, după ședință, am avut un mesaj pe Facebook, am sperat că lucrurile vor intra pe un făgaș normal, pentru că dincolo de atitudinea mea, este important să rămâi în funcție și să îți faci treaba în continuare, am sperat că se va înțelege mesajul corect. Dar vreau să explic un lucru: eu nu sunt o persoană tehnică, nu stăpânesc zona juridică, sunt matematician. Dar modalitatea în care s-a întâmplat acest lucru, fără presă, noaptea, nu transmite un semnal bun. De ani de zile militez pentru IMM-uri, dar politica este o emoție. Și aici trebuie să ai grijă. Poți să dai cea mai bună lege de pe această planetă, contează mai mult cum o prezinți, cum o comunici'', a explicat Florin Jianu.

Taguri articol


12