Funcţionarii publici încep, mîine, negocierile cu Guvernul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Funcţionarii publici încep, mîine, negocierile cu Guvernul

Administrație 15 Noiembrie 2006 / 00:00 672 accesări

Funcţionarii publici vor merge mîine la negocieri cu reprezentanţii Guvernului, pe marginea proiectului de lege a salarizării. Liderii sindicali au apreciat că noua formă a acestuia, în posesia căruia au intrat neoficial, este mult îmbunătăţită, dar încă mai are puncte care nu răspund cererilor lor. Vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţia Publică Locală (FNSAPL), Romel Neagu, a declarat ieri că Guvernul nu le-a remis oficial proiectul de act normative, însă cel pe care l-au obţinut este semnificativ mai bun decît cel propus iniţial. Conform proiectului, raportul dintre salariul minim şi cel maxim al unui funcţionar public, care este în prezent de 1 la 60, se reduce de la 1 la 10, maximum 1 la 12, cum este în Uniunea Europeană, fără a se preciza exact care sînt metodele prin care acest raport se va micşora. De asemenea, Neagu a spus că, potrivit proiectului, se va pleca de la un salariu de bază, care nu este deocamdată precizat, care se va înmulţi cu diferite procente (cum se calculează în prezent) şi la care se vor adăuga diverse sporuri. În principiu, spune Neagu, acest proiect este mult îmbunătăţit faţă de cel anterior, prezentat de Guvern, dar nu este în totalitate mulţumitor pentru partea sindicală. “Am speranţe că vom cădea de acord, de această dată, cu toate că Ministerul Finanţelor Publice (MFP) este cel care se opune mereu elaborării acestei legi, care nu va mai permite salariaţilor acestei instituţii să ia salarii mai mari decît ceilalţi care prestează aceeaşi muncă“, a afirmat Romel Neagu. Potrivit afirmaţiilor preşedintelui de la nivel local al FNSAPL, Ionel Posăcianu, negocierile pe tema legii salarizării funcţionarilor publici vor începe joi, la ora 11:00, la Agenţia Funcţionarilor Publici. La aceste discuţii vor participa reprezentanţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, MFP, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi cei ai Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, din partea Guvernului, iar din partea sindicaliştilor, reprezentanţi ai trei confederaţii sindicale - FNSAPL, Alianţa “Sed Lex“ şi Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici. Preşedintele FNSAPL, Valeriu Suciu, a declarat, săptămîna trecută, după acţiunea de pichetare a sediului MAI, că proiectul legii salarizării ar putea să se finalizeze în maximum două săptămîni de la începerea negocierilor.



12