Grădinița din Pietreni va fi construită, după un an de contestații

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Grădinița din Pietreni va fi construită, după un an de contestații

Politică 18 Martie 2015 / 00:00 811 accesări

În loc să învețe într-o grădiniță modernă, cei 80 de preșcolari din satul Pietreni, comuna Deleni, sunt obligați să se înghesuie în centrul UNICEF din localitate. Asta pentru că până acum nu s-a finalizat proiectul privind construcția unei grădinițe, plan în care au mai fost incluse asfaltarea străzilor din comună și reabilitarea căminului cultural din satul Deleni. Întârzirea amenajării unității de învățământ a fost cauzată de așa-zișii contestatari de serviciu cu care autoritățile locale au fost nevoite să se lupte. În urmă cu un an, una dintre firmele care au pierdut licitația organizată pentru atribuirea contractului de construcție a contestat rezultatul procedurii. După o analiză amănunțită, plângerea a fost respinsă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Ulterior, firma contestatară a atacat decizia CNSC la Curtea de Apel Constanța. Toate aceste proceduri au durat mai mult de un an, timp în care proiectul a fost blocat, existând riscul ca fondurile europene să fie retrase. Din fericire, la sfârșitul lui 2014, instanța a dat o decizie în favoarea administrației din Deleni, așa că lucrările au început luna trecută.



12