Handbaliştii români, mulţumiţi de evoluţia din repriza a doua

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Handbaliştii români, mulţumiţi de evoluţia din repriza a doua

Sport 05 Ianuarie 2007 / 00:00 638 accesări

Finalul partidei România - Bulgaria i-a găsit cu zîmbetul pe buze pe jucătorii români, fericiţi de succesul la scor în meciul de debut în Grupa a III-a a preliminariilor EURO 2008. Lucian Râşniţă, tehnicianul “tricolorilor”, a mărturisit că vrea mai mult de la elevii săi şi doar prestaţia din repriza a doua a fost pe măsura aţteptărilor.

Lucian Râşniţă (antrenor principal România): “Am început mai greu din cauza dorinţei de a juca cît mai bine, dar şi pentru am avut o formulă de echipă nouă, în urma accidentărilor şi celorlalte probleme. În prima repriză nu am jucat la valoarea noastră, dar după pauză am demonstrat că între noi şi bulgari există o diferenţă clară. Am întîlnit o formaţie arţăgoasă şi cu siguranţă ne aşteaptă un retur mai greu în Bulgaria. La Constanţa, al optulea jucător este mereu publicul şi cred că se poate şi mai bine datorită emulaţiei pe care a avut-o handbalul constănţean în ultimii trei ani”.

Viorel Mazilu (centru România): “În primul sfert de oră, bulgarii au avut forţă şi s-au ţinut scai de noi. Apoi am demonstrat însă pe teren că sîntem mai buni, chiar dacă am avut o jumătate de echipă nouă. Mai avem de lucrat la omogenizare şi într-o săptămînă ne vom pune la punct. Dacă vrem să ajungem la un turneu final, trebuie să cîştigăm toate meciurile, indiferent de numele adversarului”.

Rareş Jurcă (inter dreapta România): “În prima repriză ne-am apărat avansat pentru ne-am propus să cîştigăm cît mai multe mingi. După pauză am trecut la apărare pe semicerc şi a fost altceva, chiar dacă am evoluat într-o formulă nouă, şi am învins la scor. Vreau să batem toţi adversari în acest fel, pentru a nu lăsa loc de interpretări. Letonii sunt mai ordonaţi, au jucători experimentaţi şi nu va fi la fel ca meciul cu bulgarii. Dar pînă atunci vom creşte şi noi în joc”.

Marius Stavrositu (centru România): “Bulgarii au arătat în prima repriză că sunt într-un progres evident, aşa cum îi văzuserăm şi la turneul din Italia. Probabil că au învăţat multe de la antrenorul sîrb. În retur ne aşteaptă un meci mai greu, pentru că vor avea de partea lor şi publicul, dar valoarea nu ne permite să pierdem în faţa bulgarilor”.

Laurenţiu Toma (extremă dreapta România): “Publicul a venit în număr mare şi le mulţumesc constănţenilor pentru felul în care ne-au susţinut. A fost meci strîns în prima parte, dar apoi ne-am distanţat şi am cîştigat la pas. Este important că am debutat cu o victorie. Bulgaria a arătat că este o echipă incomodă, a venit să se bată pentru orice minge şi în retur vom avea o misiune mai dificilă. Ne-am pregătit puţine zile împreună şi jocul nostru va căpăta un ritm mai rapid o dată cu trecerea timpului”.

George Buricea (extremă stînga România): “A fost un meci greu în prima repriză, dar treptat ne-am dat drumul la joc şi am cîştigat categoric. S-a văzut că nu avem multe antrenamente împreună pentru că cei din străinătate nu au putut veni la turneul din Italia, dar în repriza a doua totul a revenit la normal. În retur va fi mai greu, pentru că bulgarii joacă foarte dur pe teren propriu, dar principalul nostru adversar în lupta pentru calificare este Letonia”.

Taguri articol


12