HC Dobrogea Sud și HC Farul se duelează în prima etapă a returului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

HC Dobrogea Sud și HC Farul se duelează în prima etapă a returului

Sport 04 Februarie 2016 / 17:21 665 accesări
În meciul din tur, HC Dobrogea Sud s-a impus fără drept de apel în fața celor de la HC Farul (în albastru)

În meciul din tur, HC Dobrogea Sud s-a impus fără drept de apel în fața celor de la HC Farul (în albastru)

Prima etapă a returului Diviziei A la handbal masculin programează sâmbătă, de la ora 11.00 (în direct la Neptun TV), în Sala Sporturilor, derby-ul local dintre HC Dobrogea Sud și HC Farul. Întâlnirea se anunță mult mai echilibrată față de cea din tur, când echipa pregătită de Djordje Cirkovic s-a impus cu 43-27. Între timp, HC Farul s-a întărit și a încheiat prima parte a campionatului pe locul 4, astfel că elevii lui Eden Hairi încearcă să facă o figură frumoasă în duelul cu liderul neînvins al clasamentului. „Promitem să facem un joc spectaculos, plăcut ochiului, și să ne ridicăm la valoarea adversarului. Întâlnim o echipă care a obținut rezultate foarte bune, atât în campionat, cât și în Cupa României, și care nu a pierdut niciun meci în acest sezon. Vrem să jucăm mult mai bine decât în partida din tur, diferența de scor să nu mai fie atât de mare și să fie vizibilă schimbarea în bine. Până la urmă, este un derby local. Ne bucurăm că vom avea și sprijinul galeriei și sper să vină cât mai multă lume în tribune”, a spus antrenorul Farului, Eden Hairi, care se confruntă cu o singură problemă de lot. Muntenegreanul Bozidar Lekovic a contractat un virus stomacal în timpul turneului final al Campionatului European, desfășurat în Polonia, și nu s-a antrenat până la începutul acestei săptămâni. „Prezența la un turneu final reprezintă un punct important în cartea de vizită a oricărui sportiv, chiar dacă Lekovic nu a intrat niciun minut în teren. Din păcate, nici nu a jucat, nici nu s-a antrenat și s-a întors bolnav la echipă. A pierdut cantonamentul din iarnă și acest lucru se vede, mai ales că are doar câteva zile de pregătire. Sper să fie apt pentru întâlnirea de sâmbătă”, a explicat antrenorul constănțean.

CONCENTRARE ÎN TABĂRA LIDERULUI

De partea cealaltă, HC Dobrogea Sud vine după calificarea de senzație în Final Four-ul Cupei României, obținută în fieful ocupantei locului secund în Liga Națională, HC Odorhei. Chiar dacă sunt mari favoriți la victorie, jucătorii liderului au fost avertizați de antrenorul Djordje Cirkovic asupra faptului că nu vor avea un meci ușor. „Trebuie să abordăm meciul foarte serios. Noi suntem favoriţi, dar Farul este acum altă echipă. În tur au fost 16 goluri diferenţă, acum va fi altfel. Vom intra pe teren foarte concentrați”, a spus tehnicianul sârb. „Suntem favoriţi doar dacă jucăm cum trebuie. Dacă nu, putem să pierdem. HC Farul este o echipă serioasă”, a adăugat interul Branislav Angelovski. „Va fi puțin mai greu decât în tur, dar nu cred că se pune problema învingătoarei. Este încă un meci pe care trebuie să-l câștigăm și să mai facem un pas către promovare. Sunt convins că va veni un public numeros în tribune, mai ales că avem din ce în ce mai mulți suporteri și vor fi prezenți și fani ai HC Farul. Va fi un spectacol frumos”, a adăugat portarul și președintele formației de pe litoral, Ionuț Rudi Stănescu.

Citește și:

Meciul sezonului pentru HC Dobrogea Sud

HC Dobrogea Sud a pierdut amicalul cu Dunărea Călărași

HC Dobrogea Sud a câștigat amicalele cu CSM Ploiești

HC Farul a cedat în duelul cu Știința Bacău

HC Farul a câștigat primul amical din 2016

Taguri articol


12