Ianukovici îndeamnă la organizarea unui referendum

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ianukovici îndeamnă la organizarea unui referendum

Externe 01 Ianuarie 2006 / 00:00 1866 accesări

Fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici, destituit în februarie, a îndemnat astăzi la organizarea câte unui referendum în fiecare regiune din Ucraina în vederea determinării statutului acestora, în locul alegerilor prezidenţiale de la 25 mai. "În calitate de preşedinte (...) îndemn fiecare cetăţean ucrainean rezonabil: nu lăsaţi impostorii să se folosească de voi! Cereţi organizarea unui referendum asupra statutului fiecărei regiuni din Ucraina", a declarat el în acest apel adresat poporului ucrainean. "Numai referendumuri în toată Ucraina şi nu alegeri anticipate vor putea să stabilizeze situaţia politică şi să apere suveranitatea şi integritatea Ucrainei", a apreciat el. Apariţia lui Ianukovici este prima după anexarea Crimeii de către Federaţia Rusă, alipire care a generat reacţii internaţionale negative în lanţ. Pe 11 martie, în cadrul conferinţei de presă pe care a susţinut-o la Rostov pe Don, Viktor Ianukovici a declarat că este în continuare preşedinte şi comandant suprem al Ucrainei. El a cerut să fie "radiat" din Partidul Regiunilor, al cărui preşedinte era. Formaţiunea urmează să se reunească mâine pentru a-şi defini strategia în alegerile prezidenţiale anticipate programate pentru 25 mai.



12