În următoarele zile, vremea va deveni FRUMOASĂ şi se va încălzi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

În următoarele zile, vremea va deveni FRUMOASĂ şi se va încălzi

Vremea 19 Aprilie 2018 / 07:12 2186 accesări

Meteorologii anunţă că vremea va fi în continuare caracterizată de valori mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei. În weekend, vremea va deveni frumoasă și se va încălzi ușor.

PROGNOZA METEO ÎN ŢARĂ Cerul va fi variabil la senin, exceptând regiunile sudice, zona Carpaților Meridionali și parțial centrul țării, unde vor fi înnorări temporare și pe spații mici, trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în extremitatea estică a țării și pe crestele montane. Temperaturile minime, mai ridicate decât cele ce în mod normal ar trebui să se înregistreze la această dată, se vor încadra în general între 3 și 12 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

În Bucureşti, cerul va fi temporar noros, iar trecător vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă, cu mult mai ridicată decât cea normală în această perioadă din an, va fi de 11...12 grade.

PROGNOZA METEO PE 19 APRILIE: Vremea va fi în continuare caracterizată de valori mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări temporare în regiunile extracarpatice precum și la munte, unde pe arii restrânse, în special spre seară și în cursul nopții se vor semnala ploi slabe de scurtă durată.

În zona Carpaților Orientali, la peste 1800 m altitudine, spre sfârșitul intervalului, precipitațiile vor putea fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea zonelor, viteze mai mari urmând a se înregistra în centrul și estul teritoriului unde la rafală se vor depăși viteze de 50...55 km/h, dar și la munte, cu precădere pe creste unde va sufla cu peste 70...80 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 și 26 de grade, iar cele minime între 3 și 12 grade.

Taguri articol


12