Infrastructura, prioritate a bugetului pe 2009

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Infrastructura, prioritate a bugetului pe 2009

Politică 27 Ianuarie 2009 / 00:00 425 accesări

Liderii coaliţiei PSD - PD-L s-au reunit, ieri, la Senat, în şedinţa Biroului Politic de Coordonare a Coaliţiei (BPCC), pe ordinea de zi a întîlnirii aflîndu-se proiectul bugetului de stat pe 2009. Vicepremierul Dan Nica a declarat, după şedinţă, că din aparatul administrativ central vor fi date afară circa 2.000 de persoane, personal excedentar, criteriul de disponibilizare fiind următorul: cei care au ca unică ocupaţie să bea cafeaua, pleacă acasă, cei care au ceva de făcut, rămîn. Nica a mai declarat că în cadrul şedinţei s-a degajat ideea ca tot personalul din administraţie care lucrează în domeniul absorbţiei de fonduri europene să fie salarizat în conformitate cu performanţele individuale. El a arătat că, pînă acum, cei aproape 20.000 de oameni care lucrează în domeniu au avut grad de absorbţie zero în 2007 şi în 2008 şi au primit “bine-mersi” şi salariile şi sporul de 70%. De asemenea, vicepremierul a subliniat că prioritatea principală în ceea ce priveşte investiţiile incluse în bugetul de stat pe 2009 va consta în finalizarea marilor lucrări de infrastructură în domeniul autostrăzilor şi în finalizarea celor începute de comunităţile locale. El a precizat, totodată, că Guvernul va avea ca prioritate principală şi finalizarea lucrărilor începute de comunităţile locale - alimentări cu apă, canalizare şi celelalte proiecte pe care comunităţile locale din România le derulează în acest moment şi care ţin de reparaţia şi construcţia şcolilor şi de modernizarea spitalelor. Nica a mai arătat că, în cadrul şedinţei BPCC, au fost discutate elemente de program pentru sprijinirea economiei româneşti - sprijin care trebuie acordat şi în cîteva domenii cheie ale industriei şi pentru mediul de afaceri: “Din punct de vedere al determinării politice, 2009 va fi un an care va fi marcat de decizii foarte ferme în ceea ce priveşte un climat economic care să permită ca traversarea acestei crize de către România să nu se facă în condiţii foarte rele şi, de asemenea, un sprijin pentru cei care au venituri mici, fie că sînt pensionari, fie că sînt familii tinere cu mulţi copii, fie că sînt agricultori - să nu fie afectaţi de efectele acestei crize”. Întrebat dacă în cadrul şedinţei BPCC s-a decis dacă şi sub ce formă se vor majora salariile şi pensiile, Nica a negat că ar fi existat asemenea discuţii. La rîndul său, premierul Emil Boc a declarat că axele proiectului de buget pe 2009 sînt dezvoltarea economică, investiţiile şi protejarea persoanelor cu salarii şi pensii mici şi că încă se face analiza asupra disponibilizărilor din ministere. El a arătat că aceste priorităţi vor fi “detaliate” în Guvern, pînă joi, cînd se va aproba forma finală a proiectului bugetului de stat pe anul anul în curs. Potrivit unor surse participante la întîlnire, liderii coaliţiei de guvernare au avut discuţii tensionate pe tema procentelor din PIB alocate ministerelor conduse de PSD, social-democraţii invocînd şi tergiversarea numirii unor secretari de stat propuşi de partid. PD-L şi PSD se întîlnesc, în această seara, pentru a finaliza proiectul de buget de stat. Surse din PSD au arătat că preşedintele PSD, Mircea Geoană, le-a solicitat miniştrilor social-democraţi să discute pînă atunci cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, pentru a stabili procentele din PIB alocate fiecărui minister în parte. Discuţia va fi precedată de o întîlnire între conducerea PSD şi miniştrii social-democraţi. Proiectul bugetului de stat pe anul 2009 urmează să fie aprobat în şedinţa de Guvern de joi.



12