Întâlnire la nivel înalt: Putin și preşedintele Egiptului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Întâlnire la nivel înalt: Putin și preşedintele Egiptului

Externe 17 Octombrie 2018 / 16:39 2107 accesări

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit miercuri, la Soci, pe omologul său egiptean Abdel-Fattah al-Sissi, pentru convorbiri ce se vor concentra în special pe conflictele din lumea arabă şi pe reluarea zborurilor directe între Rusia şi staţiuni din Egipt, informează dpa, potrivit Agerpres.

Rusia a aprobat reluarea zborurilor directe cu Cairo în acest an, după o interdicţie de peste doi ani de zile ce a urmat prăbuşirii unui avion rusesc la scurt timp după ce acesta decolase din staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh. O grupare afiliată organizaţiei extremiste Stat Islamic (SI) a revendicat responsabilitatea pentru doborârea avionului. Turismul rus a fost o importantă sursă de venituri pentru economia egipteană, înainte de interdicţia impusă asupra zborurilor directe din Rusia spre staţiuni din Egipt.

În prezent, Egiptul încearcă să determine Rusia să aprobe reluarea zborurilor spre Sharm el-Sheikh şi o altă staţiune egipteană, Hurghada. De asemenea, se aşteaptă ca Vladimir Putin şi Al-Sissi să discute despre actualele conflicte din Siria, Libia şi Yemen, potrivit unor comentarii făcute de consilieri ai Kremlinului. Cei doi lideri s-au întâlnit cu o seară înainte pentru un dineu informal la un restaurant din Soci, în sud-vestul Rusiei, şi pentru o plimbare pe chei, a anunţat Kremlinul într-un comunicat.



12