Lazio riscă excluderea din Cupele Europene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal

Lazio riscă excluderea din Cupele Europene

Sport 13 Martie 2016 / 14:56 431 accesări
Suporterii lui Lazio sunt binecunoscuți pentru atitudinea lor rasistă

Suporterii lui Lazio sunt binecunoscuți pentru atitudinea lor rasistă

Clubul italian Lazio Roma riscă să fie exclus din Cupele Europene în urma scandărilor rasiste ale fanilor săi, în timpul meciului din Europa League disputat joi la Praga. Arbitrul partidei Sparta Praga - Lazio Roma 1-1 a decis să întrerupă jocul în prima repriză, pentru ca organizatorii să-i avertizeze pe suporterii italieni să înceteze scandările la adresa jucătorului de culoare Costa Nhamoinesu, născut în Zimbabwe. Vineri, UEFA a anunţat că va judeca acest caz, iar Lazio este acuzată de „comportament rasist, cântece ilicite şi afişarea unui banner cu un mesaj ofensator”.

Cazul va fi analizat pe 22 martie, la Nyon, iar Lazio este în postura de club recidivist. În ultimii ani, gruparea romană, la care joacă şi românul Ştefan Radu, a disputat mai multe meciuri europene cu porţile închise. Gruparea bianco-celeste a fost sancţionată şi în campionatul Italiei. În februarie 2016, Lazio a fost amendată cu 50.000 de euro şi a primit o suspendare parţială a stadionului Olimpico pentru două meciuri după scandările rasiste ale fanilor la adresa lui Kalidou Koulibaly, fundaşul de la Napoli.

Citește și:

Oaspeţii, fără victorie în Europa League



12