Legea achizițiilor publice, modificată pentru... „reducerea democrației”!?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Gura păcătoasei...

Legea achizițiilor publice, modificată pentru... „reducerea democrației”!?

Politică 24 Mai 2018 / 17:53 1704 accesări
Premierul Viorica Dăncilă: „Acest act normativ va contribui la ridicarea barierelor în calea investiţiilor din România. Putem spune pe scurt că reducem democraţia şi reducem... reducem birocraţia şi reducem termenele”

Premierul Viorica Dăncilă: „Acest act normativ va contribui la ridicarea barierelor în calea investiţiilor din România. Putem spune pe scurt că reducem democraţia şi reducem... reducem birocraţia şi reducem termenele”

Faptul că legea achizițiilor publice din România este praf și lasă loc la multe contestații și neclarități nu este o noutate. Însă, după mult timp, Guvernul a găsit o soluție pentru îmbunătățirea acestui act normativ. În timpul ședinței Executivului de joi, 24 mai, s-a luat decizia ca Legea achiziţiilor publice să fie modificată în ceea ce priveşte termenele în care sunt soluţionate contestaţiile la licitaţiile pe fondurile europene, în sensul reducerii acestora. „Schimbul de bune practici îl putem folosi şi este benefic. În modificarea Legii achiziţiilor publice, pe care o vom face în şedinţa de guvern de joi, avem un capitol destinat contestaţiilor. Am luat modelul german şi vom face acest lucru”, a declarat Dăncilă, în urmă cu câteva zile. Din păcate, oricât de bune ar fi intențiile Guvernului și oricât de binevenite ar fi modificările la legea achizițiilor publice, Dăncilă a comis-o din nou, umbrind părțile pozitive din această inițiativă. Mai exact, înainte de ședința de Guvern, premierul Viorica Dăncilă a făcut o gafă impardonabilă, spunând că, prin modificările la această lege, „va fi redusă democrația”. Ceea ce încerca ea să spună este că va fi redusă birocrația „Adoptăm în şedinţa de Guvern modificarea pachetului de legi privind achiziţiile publice. Este un act normativ mult aşteptat şi cerut atât de administraţia publică, cât şi de agenţii economici. Acest act normativ va contribui la ridicarea barierelor în calea investiţiilor din România. Putem spune pe scurt că reducem democraţia şi reducem... reducem birocraţia şi reducem termenele. Cred că este foarte important acest lucru şi cred că acest lucru e aşteptat de foarte mulţi români”, a declarat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.

CUM VOR FI DESCURAJAȚI CONTESTATARII DE SERVICIU

În altă ordine de idei, ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că ordonanţele de urgenţă adoptate aduc modificări la Legea achiziţiilor publice în sensul că lămuresc și atribuțiile organelor de control, dar și în ceea ce privește reluarea licitațiilor pentru lucrările nefinalizate. De asemenea, noile modificări cuprind și metode de descurajare a contestatarilor de serviciu. Potrivit lui Teodorovici, Curtea de Conturi şi Agenţia Naţională de Achiziţii Publice (ANAP) de multe ori se suprapuneau în privinţa anumitor atribuţii privind controlul procedurilor de achiziţii publice. „De foarte multe ori se întâmpla ca în cazul unui contract de lucrări să se reia procedura de achiziţie publică pentru acea parte foarte mică necesară finalizării unui contract. Prin modificarea de mâine acest lucru se elimină. Nu trebuie reluată şi se spune foarte clar modul în care acel contract se extinde pentru a include şi noua activitate. Avem situaţii în care, din motive neimputabile, situaţii de urgenţă, de forţă majoră (inundaţii şi nu numai), este nevoie să se intervină imediat. Atunci putem să dăm un ordin de începere a acelor lucrări pentru a opri, poate, o calamitate, repararea unui drum de care depinde viaţa unor oameni în acea zonă, iar în paralel să se desfăşoare procedura de atribuire a acelui contract”, a afirmat Teodorovici. O altă propunere de modificare anunţată de Teodorovici este aceea de a reglementa mult mai clar modul în care se face studiul de fezabilitate pentru partenerii privaţi, pentru concesiuni, precum şi la eliminarea notificării prealabile. El a mai spus că există o practică, aceea de a contesta pentru orice motiv, fapt care a dus la blocarea unor investiţii importante. „Am introdus câteva prevederi care vor face trimitere la o cauţiune pe care cei care vor să conteste trebuie să o depună atunci când contestă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Cauţiunea este de 2% din valoarea estimată a contractului, dar cuprinsă în intervalul de 35.000 de lei până la 880.000 de lei. De asemenea, la instanţă, atunci când se depune o contestaţie, va fi un procent de 2% până la valoarea estimată a contractului de 100 de milioane de lei şi de 1% pentru contractele de peste un miliard de lei. Este un aspect pe care l-am discutat şi cu colegii noştri de la Comisia Europeană şi care au agreat într-un final acest lucru”, a precizat Teodorovici.



12