Locul întâlnirilor secrete din scandalul Watergate va fi demolat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Locul întâlnirilor secrete din scandalul Watergate va fi demolat

Monden 18 Iunie 2014 / 00:00 465 accesări

O parcare din Washington, considerată un loc emblematic pentru jurnalismul de investigaţie, în care se întâlneau informatorul anonim Deep Throat şi jurnalistul cotidianului ”The Washington Post” care ancheta scandalul Watergate ce a condus la demisia preşedintelui Richard Nixon, va fi demolată. Acea clădire din anii ’60, ce grupa un bloc de birouri şi o parcare acoperită, aflată în Rosslyn, la sud-vest de Washington, va fi înlocuită de un bloc-turn şi un imobil comercial, a anunţat, weekend-ul trecut, organizaţia Arlington County Board.

În acea parcare, jurnalistul Bob Woodward, care a declanşat scandalul Watergate, prin articolele scrise alături de colegul său Carl Bernstein, se întâlnea cu informatorul lui anonim. Numele de cod Deep Throat, propus de Howard Simons, superiorul ierarhic al lui Bob Woodward, se referea la un film pornografic cu acelaşi titlu, care făcea furori în acea epocă. Informatorul anonim s-a dovedit a fi, potrivit propriilor mărturisiri făcute în 2005, Mark Felt, numărul 2 în ierarhia FBI. Parcarea respectivă a fost aleasă pentru că era considerată ”un loc anonim şi sigur”, potrivit unei plăcuţe comemorative ce va fi păstrată pe faţada noului complex imobiliar.

Cotidianul ”The Washington Post”, care precizează că imobilul nu va fi demolat înainte de ianuarie 2017, reaminteşte faptul că Bob Woodward şi informatorul lui s-au întâlnit în acea parcare de şase ori, între octombrie 1972 şi noiembrie 1973, în spaţiul de parcare 32D. Mark Felt îi oferea lui Bob Woodward informaţii, inclusiv despre intrarea prin efracţie în sediul din Washington al Partidului Democrat, situat în imobilul Watergate, comisă de către foşti angajaţi de la Casa Albă. Scandalul a condus la demisia preşedintelui republican Richard Nixon, în anul 1974. Scandalul politic Watergate a fost prezentat şi într-un film de mare succes, ”All The President's Men / Toţi oamenii preşedintelui”, din 1976, în care rolurile principale au fost interpretate de Robert Redford şi Dustin Hoffman. Filmul a fost recompensat în anul următor cu patru premii Oscar. La rândul lor, ziarul ”The Washington Post” şi reporterii Bob Woodward şi Carl Bernstein au primit premiul Pulitzer pentru ancheta desfăşurată. Numele ”Watergate” şi sufixul ”-gate” au devenit de atunci sinonime ale scandalurilor politice, atât în SUA, cât şi pe plan mondial, inclusiv în ţări în care engleza nu este limbă oficială.

Taguri articol


12