„Măcelăresele din Habarovsk“ fac închisoare pentru că torturau animale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Măcelăresele din Habarovsk“ fac închisoare pentru că torturau animale

Externe 25 August 2017 / 13:16 340 accesări

Un tribunal din Rusia a condamnat vineri la pedepse aspre de închisoare cu executare două adolescente care au torturat și ucis cel puțin 15 animale, în acest caz fiind trimis în detenție și un prieten al fetelor, care a filmat aceste fapte de mare cruzime, informează AFP. Aliona Savcenko și Alina Orlova au recunoscut că au torturat împreună cel puțin 15 animale, printre care câini și pisici recuperate din adăposturi pentru animale și din anunțuri la mica publicitate, a precizat Comitetul de Anchetă într-un comunicat. Cele două fete, care la momentul faptelor aveau fiecare 17 ani, au fost condamnate la patru ani și trei luni și, respectiv, trei ani și zece zile de închisoare cu executare, în urma unui proces care s-a derulat în spatele ușilor închise, timp de cinci luni, la Habarovsk, în Extremul Orient rus, potrivit RIA Novosti. ''Curtea a stabilit că cele două prietene (...) au tratat în mod sistematic cu mare cruzime animale, folosind metode sadice, mutilându-le sau omorându-le'', subliniază Comitetul de Anchetă.

Rapoarte elaborate de experți au arătat că cele două tinere nu sufereau de niciun dezechilibru mintal, informează RIA Novosti. Potrivit televiziunii ruse, care le-a supranumit ''măcelăresele din Habarovsk'', ele duceau animalele într-o clădire abandonată, pentru le călca apoi în picioare sau a le scoate ochii. În vârstă de 18 ani, prietenul lor Viktor Smișliaev a primit, la rândul său, trei ani de închisoare cu executare, pentru că a filmat actele de cruzime ale celor două adolescente. Părinții celor trei au fost de asemenea condamnați printr-o procedură separată la o amendă pentru ''neglijență în educarea copiilor''. Actele de cruzime față de animale sunt arareori pedepsite sever în Rusia, unde astfel de condamnări sunt o excepție.

Taguri articol


12
Pagina a fost generata in 0.2525 secunde