În urmă cu nici o lună de zile, majoritatea analiștilor și liderilor de opinie din sfera politicului nu se sfiau să afirme că, la alegerile prezidențiale din acest an, învingător va fi Klaus Iohannis. Iată că apropierea datei alegerilor schimbă ușor-ușor datele problemei. Alegerile prezidențiale din acest an pot aduce o schimbare majoră a paradigmei care guvernează politica românească, prin revenirea la „normalitate”. Dacă, în ultimii 15 ani, instituția prezidențială și acțiunile ei au fost caracterizate de „președintele jucător”, care în cea mai mare parte a mandatului și-a definit activitatea prin forțarea limitelor constituționale și prin interpretarea de multe ori excesivă a prerogativelor oferite de Constituția României, alegerile din noiembrie par să aducă schimbarea.

Conform barometrelor politice și sondajelor efectuate în luna septembrie, Mircea Diaconu este pe cale să devină „outsider”-ul care va merge în turul doi. Interesant este faptul că, fără postere electorale cu accente de megalomanie, dincolo de discursul antagonic al celorlalți candidați care contează în această cursă electorală, respectiv Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă și Dan Barna, Mircea Diaconu reușește într-un timp relativ scurt să ajungă al doilea clasat în opțiunile electoratului, cu o cotă în jurul a 16-18 procente.

În fapt, Mircea Diaconu promite exercitarea cu bună credință a funcției de Președinte al României, în limitele impuse de Constituția României, o reprezentare corectă a României în Consiliul European, dincolo de „parti pris”-uri de grup politic european și de agenda intereselor grupurilor politice europene cu privire la România. Promite să fie mediatorul de care are nevoie societatea românească după un război de 15 ani care a adus în politica autohtonă dihonia în locul conlucrării și negocierii politice în beneficiul cetățeanului. Promite și poate fi președintele de care are nevoie România pentru aducerea justiției în cadrele ei funcționale, mai presus de critici interne și externe, fără protocoale și fără acuzații de poliție politică.

De altfel, cei ce au fost atenți la ultimele săptămâni de evoluție pe scena politică au putut observa faptul că deplasările în SUA ale celor trei principali contracandidați - Dăncilă, Iohannis și Barna - au fost percepute din punct de vedere electoral ca fiind deplasări care au avut ca scop obținerea „binecuvântării” Washington-ului pentru un mandat la Palatul Cotroceni ori pentru un al doilea în cazul actualului președinte. Și, în fond, cine poate spune că nu e așa?!

În acest context, în care aceste deplasări sunt interpretate precum goană după „firmanul de domnie”, pe care fanarioții îl luau acum câteva secole de la Istanbul, Mircea Diaconu a punctat electoral prin simplul fapt că a ignorat graba celorlalți de a vizita Statele Unite ale Americii și de a-și face fotografii de propagandă cu reprezentanții partenerului strategic.

În sprijinul afirmației că Mircea Diaconu devine un candidat serios pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni vin și alte acțiuni menite să îi pună obstacole chiar din partea organizatorilor alegerilor. Decizia CCR prin care se menține hotărârea BEC de a nu i se accepta reprezentanți în secțiile de votare este una profund nelegitimă. Da, Mircea Diaconu e un independent, dar susținut de o alianță electorală, „Alianța Un Om” formată din două partide parlamentare, respectiv ALDE și Pro România. De bun simț ar fi fost ca reprezentații în secțiile de votare să îi fie acceptați. Și mai e o chestiune. Într-o democrație corectă, funcțională, de bun simț ar fi ca procesul electoral să fie supravegheat, observat de cât mai mulți reprezentanți. Astfel sunt excluse orice tentative de fraudă, precum și suspiciunile ulterioare.