Măsuri speciale de securitate pentru importul şi comercializarea produselor pirotehnice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Măsuri speciale de securitate pentru importul şi comercializarea produselor pirotehnice

Politică 11 Septembrie 2006 / 00:00 766 accesări

Folosirea necorespunzătoare a materialelor pirotehnice a provocat, anul trecut 427 de accidente soldate cu răniţi şi două decese, ambele în luna decembrie, în preajma sărbătorilor de iarnă. Statistica la nivel naţional a ridicat mari semne de întrebare cu privire la modul în care sunt etichetate produsele pirotehnice de import, înainte de a fi scoase la comercializare. Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei şi cei ai Ministerului Integrării Europene (MIE) susţin că o cauză a numărului mare de accidentări o reprezintă modul defectuos de marcare şi etichetare produsele pirotehnice. În acest sens oficialii UE au elaborat un proiect de directivă ce are ca scop stabilirea unor măsuri mai drastice de securitate, precum şi armonizarea la nivel comunitar a prevederilor asupra utilizării în siguranţă a articolelor pirotehnice. Obiectivele principale ale proiectului sînt reducerea numărului anual de accidente şi eliminarea barierelor în vederea creării unei pieţe unice pentru articolele pirotehnice. Reprezentanţii MIE spun că o statistică, realizată recent la nivel naţional de Inspectoratul General al Poliţiei, arată că cele 427 de cazuri înregistrate anul trecut, s-au soldat cu pierderea unui simţ sau a unui organ, din numărul răniţilor aprox. 350 fiind copii. Astfel, în România, media de răniri/decese este mai mare decît media din statele membre ale Uniunii Europene şi, în plus, se observă o tendinţă de creştere a acestora.

Potrivit noilor reglementări se lasă posibilitatea comercializării artificiilor din categoria 1 (cu grad foarte scăzut de risc) fără restricţii şi posibilitatea achiziţionării şi utilizării artificiilor din categoriile 2, 3 şi 4 (cu grad scăzut de risc, grad mediu de risc, respectiv grad ridicat de risc) doar de către persoanele specializate (autorizate în acest sens în statele membre). România susţine introducerea unor condiţii mai stricte privind etichetarea articolelor pirotehnice, care potrivit noilor reglementări trebuie să conţină numele producătorului şi reprezentantul său autorizat, numele, tipul şi categoria articolului, vârsta minimă de utilizare, instrucţiunile de folosire şi, după caz, distanţele de utilizare în siguranţă. Şeful Serviciului Arme, Explozibili şi Substanţe Toxice (AEST) din cadrul IPJ Constanţa, cms. şef Mihai Toporan spune că în judeţul Constanţa sînt autorizaţi doar doi agenţi economici cu atribuţiuni de comercializare de materiale pirotehnice şi organizarea jocurilor de artificii. " Condiţiile sînt stricte. Societatea respectivă trebuie să anunţe serviciul AEST cu cel puţin 7 zile înainte de organizarea vreunui eveniment, să comunice orele exacte ale desfăşurării acţiunii, locul şi măsurile de securitate antiincendiu. În privinţa materialelor pirotehnice din grupele 1,2 şi 3 de risc, anul acesta autorizarea pentru comercializare va fi mult mai strictă, iar odată cu apropierea lunii decembrie vom avea controale zilnice pe această linie. Practic nu vor mai exista comercianţi ambulanţi sau comercializare ilegală a acestor produse pirotehnice“ a adăugat Mihai Toporan.

Taguri articol


12