Ministerul Finanţelor a atras, marţi, 120 de milioane lei de la bănci, suplimentar la licitaţiile de luni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministerul Finanţelor a atras, marţi, 120 de milioane lei de la bănci, suplimentar la licitaţiile de luni

Economie 12 Decembrie 2023 / 16:57 781 accesări

Ministerul Finanţelor a atras, marţi, 120 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţiile de luni, când a împrumutat 1,486 miliarde de lei, la dobânzi de 6,72% pe an şi, respectiv, 6,68% pe an, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat de tip benchmark.

Valoarea nominală a celor două emisiuni suplimentare a fost de 60 de milioane de lei fiecare. Băncile au transmis oferte în valoare de 110 milioane de lei, respectiv de 290 milioane de lei.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna decembrie 2023, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 4 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 525 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 4,525 miliarde de lei, este cu 1,15 miliarde de lei mai mică faţă de cea care a fost programată în octombrie, de 5,675 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.



Ştiri recomandate

12