Miniştrii de Externe UE au aprobat oficial raportul privind aderarea României

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Miniştrii de Externe UE au aprobat oficial raportul privind aderarea României

Politică 18 Octombrie 2006 / 00:00 723 accesări

Miniştrii de Externe ai UE au aprobat oficial, ieri, la Luxemburg, raportul Comisiei Europene (CE) care recomandă aderarea României şi Bulgariei la UE la 1 ianuarie 2007. Miniştrii au cerut Sofiei şi Bucureştiului să continue reformele şi au declarat că sprijină propunerea CE de monitorizare a progreselor înregistrate în domeniul judiciar, lupta împotriva crimei organizate şi a corupţiei. Ministrul român de Externe, Mihai-Răzvan Ungureanu, a declarat că se simte "uşurat" de susţinerea formală dată de Consiliul UE raportului CE. Pînă în prezent, 22 de state membre au ratificat Tratatul aderării României şi Bulgariei la UE, iar restul ţărilor, inclusiv Germania, sînt într-un proces avansat de ratificare. Aprobarea dată ieri a fost o simplă formalitate. Potrivit Tratatului, cele două state urma să devină membre în ianuarie 2007, cu excepţia cazului în care UE ar fi amînat aderarea din cauza pregătirii insuficiente. La începutul acestui an, Bruxellesul amînase decizia stabilirii datei aderării din cauza problemelor semnalate în combaterea criminalităţii organizate şi corupţiei, precum şi în gestionarea fondurilor europene. Însă pe fondul eforturilor Sofiei şi Bucureştiului de continuare a reformelor, comisarul UE pentru Extindere, Olli Rehn, a decis că cele două state pot adera în 2007, însă cu riscul activării clauzelor de salvgardare în unele domenii. De la 1 ianuarie 2007, UE va avea 27 de state membre.



12