Mircea Băsescu a recurs la Marian Căpățână ca stratagemă, pentru a nu se autoincrimina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mircea Băsescu a recurs la Marian Căpățână ca stratagemă, pentru a nu se autoincrimina

Justiție 04 Octombrie 2016 / 23:22 816 accesări

Mircea Băsescu a recurs la sprijinul lui Marian Căpățână pentru primirea banilor de la membrii familiei lui Sandu Anghel ca "stratagemă" pentru a nu se autoincrimina, se arată în motivarea deciziei Curții de Apel Constanța prin care fratele fostului președinte Traian Băsescu a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare.

Potrivit documentului, Mircea Băsescu nu și-a recunoscut fapta, în timp ce Căpățână a recunoscut abia în cursul judecății, dar de o manieră care să-i creeze o situație juridică mai favorabilă.

Mircea Băsescu este acuzat că a primit 250.000 de euro dintr-un total de 600.000 de euro de la denunțătorul Florin Anghel, prin intermediul și cu sprijinul lui Marian Căpățână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei privindu-l pe Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

"În orice caz, așa cum probele de la dosar o arată, inculpatul Băsescu Mircea, contrar susținerilor sale, a primit în mod efectiv o sumă de bani, împrejurarea invocată în apărare, în sensul că acesta nu ar fi avut nevoie de niciun intermediar pentru a primi acea sumă, dacă ar fi dorit să intre efectiv în posesia ei, fiind cu totul lipsită de relevanță. De altfel, recurgerea la o persoană de încredere, așa cum este și Căpățână Marian Adrian, a constituit o stratagemă din partea inculpatului Băsescu Mircea, fiind evidentă intenția sa de a nu se autoincrimina prin primirea nemijlocită a acestei sume, dată fiind și posibilitatea de a fi surprins în flagrant sau interceptat în virtutea cauzei penale aflate pe rol intens mediatizată și cunoscând destinația precisă a banilor", se precizează în motivare.

Magistrații apreciază că pericolul social al faptelor celor doi inculpați este "deosebit de ridicat", dar și că ele reprezintă o amenințare reală pentru democrație.

"Pericolul social al faptelor (...) rezidă și din aceea că inculpatul Băsescu Mircea s-a bucurat de o trecere deosebită în fața familiei Anghel, fiind perceput ca o persoană cu o puternică influență în considerarea calității de rudă apropiată cu cel mai important om al statului, Președintele României. Aceste fapte trebuie sancționate cu fermitate fiindcă nimănui nu îi este permisă să intervină într-o anchetă judiciară aflată în desfășurare. (...) La momentul actual, stabilirea unui tratament sancționator adecvat se impune în condițiile în care fenomenul corupției judiciare reprezintă o reală amenințare pentru democrație, contribuind la erodarea statului de drept, reprezentând sursa unor inechități sociale și punând într-un pericol grav stabilitatea instituțiilor statului, principiile morale ale societății și credibilitatea actorilor ce concură la rezolvarea disputelor aflate pe rolul instanțelor sau parchetelor", menționează judecătorii în document.

În motivarea instanței apare de mai multe ori numele fostului șef al statului căruia i se atribuie calitatea de inculpat, însă din context reiese că magistrații fac referire, de fapt, la Mircea Băsescu.

Judecătorii Curții de Apel Constanța au decis, în iunie, printr-o sentință definitivă, ca Mircea Băsescu, condamnat în primă instanță la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, să își ispășească pedeapsa.

Magistrații au dispus și ca Marian Căpățână să își execute condamnarea de 3 ani de detenție dată în același dosar pentru complicitate la trafic de influență.



12