MIRCEA VODĂ - Proiect de asfaltare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

MIRCEA VODĂ - Proiect de asfaltare

Administrație 15 Decembrie 2008 / 00:00 523 accesări

Primarul comunei Mircea Vodă, Dumitru Dedu, a declarat că anul 2008 a fost unul reuşit din punctul de vedere al proiectelor implementate. Printre realizările importante se numără pietruirea a 12 kilometri de drum din localităţile Satu Nou şi Mircea Vodă, pentru care Primăria a cheltuit peste 1,7 milioane de lei, fonduri care au fost alocate de Consiliul Local Mircea Vodă şi Consiliul Judeţean Constanţa (CJC). Dumitru Dedu a adăugat că au fost realizate studii de fezabilitate pentru asfaltarea drumurilor din comună şi introducerea sistemului de canalizare în satul Mircea Vodă Gară. Potrivit primarului Dedu, proiectele de asfaltare şi introducere a reţelei de canalizare vor fi realizate cu fonduri structurale, costurile pentru fiecare proiect ridicîndu-se la aproape 2,5 milioane de euro. „Asfaltarea drumurilor şi introducerea sistemului de canalizare reprezintă marile proiecte pe care intenţionăm să le aplicăm cu ajutorul CJC, care ne ajută din punct de vedere logistic şi material”, a spus Dumitru Dedu. Primarul din Mircea Vodă a adăugat că Primăria a finalizat în 2008 şi lucrările de introducere a reţelei de energie electrică în noul cartier de locuinţe din Mircea Vodă, cartier destinat tinerilor sub 35 de ani. Edilul spune că, în primă fază, au fost acordate loturi de cîte 300 de metri pătraţi, dar s-au adăugat alţi 200 de metri pătraţi, cu titlu gratuit, pentru fiecare lot. Dedu a mai spus că au fost efectuate şi lucrări pentru racordarea cartierului la reţeaua de apă. Pentru executarea lucrărilor pentru utilităţi au fost alocate 2,5 miliarde de lei vechi din bugetul local al comunei Mircea Vodă. Dumitru Dedu a adăugat că în 2009 va aloca noi loturi de teren pentru tinerii din comună.



12