Miting naţional al bolnavilor de cancer

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Miting naţional al bolnavilor de cancer

Justiție 03 Mai 2007 / 00:00 1109 accesări

Asociaţia Oncologic Rom împreună cu Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România va organiza luni, 7 mai, în faţa sediilor Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate un miting de protest la care vor participa toţi bolnavii de cancer. “Sper ca toţi cei care suferă de acestă boală necruţătoare să ni se alăture la miting. Vom închiria autocare pentru toţi bolnavii care se simt nedreptăţiţi de sistemul sanitar din ţara noastră şi de nepăsarea ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu”, a declarat preşedintele asociaţiei Oncologic Rom, Corina Alexandru. Membrii asociaţiilor bolnavilor de cancer susţin că ministrul Nicolăescu este autorul “unui genocid” a celor care suferă de această afecţiune. Cei care vor participa la miting vor purta cruci pe care se va scrie “Mort din cauza indolenţei Ministerului Sănătăţii şi a Casei Naţionale de Sănătate”.



12