NĂVODARI - Matei s-a întîlnit cu oamenii de afaceri şi cu studenţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

NĂVODARI - Matei s-a întîlnit cu oamenii de afaceri şi cu studenţii

Administrație 27 Mai 2008 / 00:00 946 accesări

Candidatul la funcţia de primar al PSD Năvodari, Nicolae Matei, s-a întîlnit, la sfîrşitul săptămînii trecute, cu oameni de afaceri din oraş. Potrivit afirmaţiilor lui Matei, întîlnirea a avut ca scop prezentarea ofertei electorale a social-democraţilor din Năvodari pentru oamenii de afaceri, prezentarea candidatului la funcţia de primar şi a candidaţilor la funcţiile de consilieri locali. Au participat reprezentanţii a peste 200 de firme din Năvodari, din diferite sfere de activitate. Matei a răspuns întrebărilor ridicate de invitaţi şi le-a explicat acestora, cu soluţii concrete, strategia de dezvoltare a oraşului şi modul în care el, în calitate de primar, şi consilierii PSD vor încuraja societăţile private să investească în Năvodari. “Reprezentanţii firmelor au subliniat necesitatea accelărării procesului de eliberare a documentelor din Primărie şi faptul că îşi doresc o mai mare transparenţă decizională din partea administraţiei locale. De asemenea, oamenii de afaceri îşi doresc să fie implicaţi în reconstrucţia oraşului şi în intenţia noastră de a face din Năvodari un veritabil oraş turistic“, a declarat Matei. El s-a întîlnit şi cu studenţii din Năvodari, cărora le-a explicat modul în care Primăria şi Consiliul Local (CL) vor susţine din bugetul local a 25% din taxele plătite de studenţii cu domiciliul în Năvodari, pentru studii în facultăţile de stat sau particulare şi decontarea de către CL, în beneficiul tuturor elevilor şi studenţilor, a 50% din contravaloarea abonamentelor de călătorie pe ruta Năvodari - Constanţa şi retur, indiferent de operatorul de transport. Matei a subliniat necesitatea acordării de burse anuale în valoare de 300 de lei tuturor studenţilor cu domiciliul în Năvodari, care frecventează cursurile fără taxă ale facultăţilor de stat. “Studenţii au apreciat intenţia noastră de a introduce în Năvodari o reţea de internet wireless gratuită şi faptul că îmi doresc să-i implic pe studenţi, ca viitori specialişti, într-o mai bună administrare a oraşului“, a mai spus Matei.



12