Neymar va semna anul viitor cu Real Madrid!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Anunț-șoc făcut de presa spaniolă:

Neymar va semna anul viitor cu Real Madrid!

Sport 14 Februarie 2018 / 15:27 571 accesări

Atacantul brazilian Neymar se va despărţi de actuala sa echipă, Paris Saint-Germain, în anul 2019, urmând să-şi continue cariera la clubul de fotbal Real Madrid, anunţă presa spaniolă de miercuri. „Totul este perfect planificat, conceput de un jucător care este o multinaţională şi al cărui scop este să devină numărul 1 în lume, nu doar pe terenul de joc, ci şi în lumea afacerilor. Neymar va semna pentru Real Madrid în 2019, la doi ani după ce şi-a consumat „trădarea” faţă de FC Barcelona, fugind de umbra lui Messi”, scrie cotidianul El Mundo Deportivo.

Publicaţia catalană precizează că Neymar va reveni în La Liga, „campionatul cel mai bine adaptat caracteristicilor sale”, şi o va face la doi ani după ce a părăsit clubul blaugrana, când principalii săi rivali în lupta pentru Balonul de Aur, portughezul Cristiano Ronaldo şi argentinianul Lionel Messi, vor avea 35, respectiv 32 de ani.

„Visul lui Florentino Perez (n.r. - preşedintele lui Real Madrid) de a-l îmbrăca pe Neymar în alb, după ce în 2013 a fost foarte aproape de a-l transfera, se va îndeplini şase ani mai târziu. Brazilianul doreşte să vină la Madrid în calitate de câştigător al Balonului de Aur, urcând pe cea mai înaltă treaptă a podiumului premiilor de aur graţie selecţionatei ţării sale”, afirmă El Mundo Deportivo..

În vârstă de 26 ani, Neymar s-a despărţit în mod cu totul neaşteptat de FC Barcelona, în vara anului trecut, decizând să plece la Paris Saint-Germain, club care i-a achitat clauza de reziliere a contractului său cu clubul catalan, în valoare de 222 milioane euro. Atunci, brazilianul a devenit cel mai scump fotbalist al planetei.

Se pare că șeicul Al Khelaifi, președintele executiv al lui PSG, aflat într-o relație excepțională cu Real Madrid, știa de planul fotbalitului brazilian atunci când l-a cumpărat de la FC Barcelona. Din momentul în care antrenorul Carlo Ancelotti a trecut de la PSG la Real Madrid, în 2013, președintele lui PSG a făcut un pact de neagresiune cu cel de la Real Madrid, Florentino Perez, pact pe care cei doi l-au respectat întocmai. Până în acest moment, singura tranzacție care s-a făcut între cele două cluburi a fost trecerea lui Jese de la Real la PSG, pentru 25 de milioane de euro, în august 2016. Al Khelaifi știa de intenția lui Neymar de a ajunge pe Bernabeu și în contractul său există o clauză care îi permite revenirea în La Liga. Nu în ultimul rând, PSG și Real Madrid au același sponsor principal, compania aeriană Fly Emirates...



12