O nouă serie de violenţe a făcut victime în Irak

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O nouă serie de violenţe a făcut victime în Irak

Externe 24 Martie 2008 / 00:00 682 accesări

Circa 38 de persoane au fost ucise, duminică, într-un val de violenţe produse în Irak, dintre care 13 civili la Bagdad, unde enclava fortificată Zona Verde, în care se află ambasada SUA, a fost ţinta a două atacuri cu obuze de mortier. Această zi sîngeroasă intervine într-un moment în care Irakul a intrat în cel de-al şaselea an de război, după ofensiva americană lansată la 20 martie 2003, care a înlăturat regimul lui Saddam Hussein, însă a eşuat să instaureze stabilitatea.

La Bagdad, mai multe persoane înarmate au deschis focul asupra trecătorilor, pe o stradă din cartierul mixt Zafaraniyah, în sudul capitalei irakiene, potrivit unui oficial din cadrul Ministerului de Interne, care şi-a păstrat anonimatul. Aflaţi la bordul a trei vehicule, ei au deschis focul asupra mulţimii, provocînd şapte morţi şi 16 răniţi. Atacatorii au reuşit să fugă. În estul capitalei, o rachetă a fost lansată asupra unei clădiri din cartierul şiit Kamaliyah, conform Ministerului de Interne şi cel puţin cinci persoane au fost ucise, iar alte opt rănite. Un trecător a fost ucis de persoane înarmate în nordul oraşului. La Mosul, oraş situat la 370 de kilometri la nord de Bagdad, zece militari irakieni au fost ucişi şi alte 30 de persoane au fost rănite într-un atentat sinucigaş.

Valul de violenţe determină autorităţile americane să ceară cît mai curînd trupelor britanice să revină la Basra, pentru o campanie în vederea reducerii nivelului violenţelor, în creştere după retragerea forţelor britanice din provincie. SUA iau în considerare chiar posibilitatea de a acorda asistenţă militară trupelor britanice, trimiţînd la Basra cîteva mii de puşcaşi marini. Decizia a fost luată ca urmare a succesului înregistrat după campania de amploare lansată de forţele americane la Bagdad, în urma căreia nivelul violenţelor a fost redus semnificativ. În provincia Basra însă, cel puţin 50 de femei au fost ucise, în ultimele şase luni, de militanţi radicali, fiind acuzate că nu au respectat cu stricteţe codul islamic. Un oficial din cadrul Ministerului Apărării britanic s-a declarat însă foarte reticent în ceea ce priveşte o eventuală revenire la Basra, din cauza presiunilor politice puternice în favoarea retragerii trupelor din Irak. Marea Britanie a predat autorităţilor irakiene controlul provinciei Basra în septembrie 2007, menţinîndu-şi o ultimă bază într-un palat contruit pentru fostul dictator irakian Saddam Hussein.

Numărul soldaţilor americani ucişi în Irak este pe cale să treacă pragul de 4.000. Trei militari şi-au pierdut viaţa sîmbătă, în explozia unei mine, ceea ce a adus bilanţul total la 3.996 de morţi. Adversarii războiului susţin că pierderile sînt prea mari, iar soldaţii trebuie aduşi acasă. Preşedintele Bush şi susţinătorii săi afirmă, însă, că retragerea ar fi urmată de atentate teroriste, care ar face şi mai multe victime, poate chiar în SUA.



12