O treime din populaţia lumii acceptă utilizarea torturii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O treime din populaţia lumii acceptă utilizarea torturii

Monden 20 Octombrie 2006 / 00:00 653 accesări

Un sondaj realizat de BBC prin intermediul institutului Globescan şi Programul Internaţional privind Atitudinile Politice susţine că o treime din populaţia lumii încuviinţează utilizarea torturii în închisori în anumite circumstanţe. În timp ce 59% dintre cetăţeni dezaprobă tortura, 29% o consideră acceptabilă, într-o anumită măsură, pentru a combate terorismul.

Peste 27.000 de persoane din 25 de ţări au fost întrebate dacă apreciază că tortura poate fi acceptată ca metodă de obţinere a unor informaţii folositoare pentru a salva viaţa civililor nevinovaţi. Circa 36% dintre cei interogaţi pe această temă în Statele Unite au declarat că utilizarea torturii într-o asemenea situaţie este acceptabilă, în timp ce 58% au precizat că nu vor accepta niciun compromis în ceea ce priveşte drepturile omului. Toate cele 25 de state în care a fost efectuat studiul sînt semnatare ale Convenţiilor de la Geneva, ce interzic tortura şi tratamentele crude sau inumane.

Ţările afectate de violenţă au şanse mai mari de a accepta utilizarea torturii din cauza nivelului ridicat al ameninţării teroriste. Israelienii acceptă în cea mai mare măsură utilizarea torturii asupra prizonierilor. Printre alte ţări a căror populaţie susţine într-o proporţie crescută utilizarea torturii figurează Irakul (42%), Filipine (40%), Indonezia (40%), Russia (37%) şi China (37%).



12