Operaţii pe creier minim invazive, efectuate cu o nouă tehnologie în Istanbul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Operaţii pe creier minim invazive, efectuate cu o nouă tehnologie în Istanbul

Sănătate 01 Ianuarie 2006 / 00:00 1861 accesări

Specialişti de renume din domeniul neurochirurgiei şi neurologiei intervenţionale ai Spitalului Florence Nightingale din Istanbul au prezentat la Bucureşti tehnologia Gama Knife Perfexion, cu ajutorul căreia se fac intervenţii pe creier minim invazive, pacienţii putând zbura cu avionul în aceaşi zi. "După 20 de ani de când există, o companie a modificat softul complet, iar acesta este, astăzi, aproape de perfecţiune, putând fi folosit în tratarea unor tumori, malformaţii vasculare, boli funcţionale sau nevralgii ale feţei. Este un tratament care durează o zi, nu folosim anestezia generală. Pacientul vine dimineaţa şi, dacă vine cu avionul, poate zbura seara înapoi spre casă. Nu este nicio problemă. Tocmai asta este frumuseţea acestui tratament: pacientii pot merge să bea un vin sau să ia avionul dacă sunt veniţi din altă pate", a declarat prof. Dr. Talat Kiris. Medicul turc a explicat că intervenţia cu tehnologia Gama Knife Perfexion presupune o doză mare de radiaţie, care este axată pe o singură zonă şi poate fi măsurată cu mare acurateţe.

La rândul său, prof. Dr. Ozenc Minareci a vorbit despre neuroştiinţă, care îmbină noţiuni de neurochirurgie şi de neurologie, el precizând că este o ramură nouă, care se ocupă de diagnosticul afecţiunii cu ajutorul imaginii.

Cei doi specialişti turci au vorbit şi despre numărul de pacienţi străini, precizând că, deocamdată, au avut doar doi-trei pacienţi români, cele mai multe cazuri din afara Turciei venind din Irak, Libia, Emiratele Arabe Unite, Rusia, Albania, Macedonia şi alte ţări europene. Legat de costuri, ei au spus că nu pot da un răspuns clar, pentru că suma plătită de pacient depinde de starea de sănătate a acestuia, de gravitatea afecţiunii, de medicaţia necesară şi de tehnologiile pe care va trebui să le folosească. Astfel, din cauză că nu poate stabili de la început preţul final, mulţi dintre pacienţii străini care îl contactează, renunţă.

Taguri articol


12