Ordine și disciplină în Austria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ordine și disciplină în Austria

Externe 27 Februarie 2015 / 00:00 690 accesări

Parlamentul Austriei a adoptat o lege prin care interzice finanţarea organizaţiilor musulmane din străinătate şi le impune imamilor să vorbească limba germană, pe fundalul îngrijorărilor referitoare la Islamul radical cu care se confruntă statele UE. Legea vizează să promoveze ceea ce ministrul Integrării, Sebastian Kurz, a prezentat drept un ”Islam european”, prin suprimarea influenţei naţiunilor şi organizaţiilor musulmane străine, şi să ofere musulmanilor austrieci o serie de drepturi şi obligaţii sporite în practicarea credinţei lor în această ţară din Europa Centrală. Însă textul este denunţat de mai multe voci, inclusiv de grupuri de musulmani austrieci, ca discriminatoriu. În opinia criticilor, el impune Islamului restricţii de care celelalte religii nu sunt vizate. Invocând lupta împotriva îndoctrinării radicale din străinătate, legea interzice organizaţiilor culturale şi imamilor să primească finanţări de peste hotare. Ea obligă cele aproximativ 450 de organizaţii musulmane din ţară să dea dovadă de o abordare pozitivă faţă de societate şi stat pentru a beneficia de prelungirea licenţelor. De asemenea, imamii sunt obligaţi să cunoască limba germană, într-o încercare de a le face predicile mai transparente şi de a contribui la o integrare mai largă în societate a minorităţii. De cealaltă parte, noua legislaţie le acordă musulmanilor dreptul să se consulte cu clerici cu privire la personalul spitalelor, azilurilor şi forţelor armate. Totodată, musulmanii vor avea dreptul la mese halal în aceste instituţii, dar şi în şcolile publice şi li se va acorda posibilitatea să-şi ia liber de sărbătorile musulmane. Aproximativ 560.000 din cei 8,5 milioane de locuitori ai Austriei sunt musulmani. Cei mai mulţi dintre ei sunt de origine turcă şi bosniacă, dar şi cecenă şi persană.

Taguri articol


12