Parlamentarii propun ca plata amenzilor să se facă la jumătate într-un termen de 15 zile, nu de 48 de ore

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proiect de lege:

Parlamentarii propun ca plata amenzilor să se facă la jumătate într-un termen de 15 zile, nu de 48 de ore

Lifestyle 07 Mai 2018 / 08:47 633 accesări

Stresul amenzii plătite obligatoriu în 48 de ore ar putea fi în curând doar o amintire. Mai mulţi parlamentari propun un termen de 15 zile pentru plata amenzilor la jumătate din valoarea minimă. Momentan proiectul e în dezbatere la Senat, dar ultimul cuvânt îl vor avea deputații.

Cine greșește și este sancționat cu amendă are acum la dispoziție 48 de ore ca să achite jumătate din valoarea minimă a acesteia. Termenul ar putea crește însă la 15 zile lucrătoare. Adică trei săptămâni. Iar dacă în acest interval este și o sărbătoare legală, termenul se prelungește cu o zi.

Cei 50 de parlamentari care au propus modificarea legii spun că s-au inspirat din practicile mai multor ţări europene.

Iniţiatorii proiectului consideră că extinderea perioadei în care contravenientul poate achita jumătate din amendă va duce la încasări mai mari la buget şi, de asemenea, va degreva instanţele de judecată de procesele intentate de şoferi.

Unii șoferi recunosc că le-ar fi mai ușor dacă termenul de plată a amenzilor s-ar prelungi.

Proiectul de modificare a legii nu vizează doar amenzile rutiere.

(sursa: agerpress.ro)



12