Pedeapsă cu… amendă pentru munca la negru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pedeapsă cu… amendă pentru munca la negru

Social 03 Noiembrie 2017 / 14:50 986 accesări

În perioada 01-31.10.2017, Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța a continuat activitatea de control și verificare a societăților comerciale care își desfășoară activitatea pe raza județului Constanța.

Controalele au avut ca obiectiv verificarea respectării prevederilor legale din legislația muncii, securitatea și sănătatea în muncă a salariaților, precum și verificarea măsurilor dispuse cu ocazia controalelor anterioare.

Serviciul Control Relații de Muncă din cadrul ITM Constanța a verificat, în luna octombrie 2017, 309 agenți economici, unde s-au aplicat 66 sancțiuni contravenționale, din care 51 amenzi în valoare de 537.000 lei, și 15 avertismente. S-au dispus 356 de măsuri cu termen de remediere a neconformităților.

Au fost depistate 20 persoane care lucrau fără forme legale de angajare la 15 angajatori. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate pentru muncă fără forme legale a fost de 380.000 lei.

Printre neconformitătile depistate se numără incălcarea prevederilor art. 119 din Lg. 53/2003 cu referire la evidența orelor de muncă prestate de salariați, au fost aplicate 8 amenzi în valoare de 12.000 lei (art.119. Angajatorul are obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și a celei de sfârșit al programului de lucru, și de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidență, ori de câte ori se solicită acest lucru); încălcarea prevederilor legale referitoare la încheierea în formă scrisă și transmiterea în REVISAL a contractului individual de muncă; nerespectarea prevederilor art. 168(1) - Lg.53/2003 privind acordarea drepturilor salariale restanțe.

Serviciul Control Securitate și Sănătate în Muncă din cadrul ITM a verificat, în perioada 01-31.10.2017, 175 angajatori unde s-au dispus 355 măsuri de remediere a neconformităților constatate și s-au aplicat 13 amenzi contravenționale în valoare de 53.500 lei.

Taguri articol


12