Pensiile grefierilor nu vor fi reduse

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pensiile grefierilor nu vor fi reduse

Justiție 09 Octombrie 2010 / 00:00 686 accesări

Hotărârea Guvernului nr. 737/2009, prin care s-au redus pensiile grefierilor pensionari, a fost suspendată, vineri, în urma deciziei Curţii de Apel Bucureşti, care a admis solicitarea celor aproape 200 de foşti grefieri. Decizia nu este definitivă. Reamintim că, săptămâna trecută, avocatul grefierilor pensionari, Victor Ciorbea, a susţinut în faţa judecătorilor că „peste 90% din articolele din Constituţia României sunt încălcate prin acest act” şi că există numeroase pacte şi tratate internaţionale, care primează în faţa legislaţiei interne, şi care statuează clar drepturile pensionarilor şi ale salariaţilor. Ciorbea a mai arătat că „HG 737/2009 consacră categoric o pierdere permanentă a unei părţi din pensiile de serviciu, ajungându-se la reducerea cuantumului pensiilor de serviciu cu aproximativ 75 %”. Acesta a precizat că, de la intrarea în vigoare a acestei hotărâri, mulţi dintre grefierii pensionari înscrişi în Asociaţia Naţională a Pensionarilor din serviciul Auxiliar de Specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor au ajuns să nu mai aibă bani de medicamente, sau de nevoi uzuale, „caz trist pentru oameni care o viaţă întreagă au servit sistemul justiţiar”.

Taguri articol


12