PMP vrea să obţină 10% la europarlamentare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vise

PMP vrea să obţină 10% la europarlamentare

Politică 23 Decembrie 2013 / 00:00 578 accesări

Chiar dacă nu are încă statutul de partid, PMP are ca obiectiv să obţină la alegerile europarlamentare peste 10% şi să devină astfel liderul opoziţiei. Anunţul a fost făcut sâmbătă de preşedintele PMP, deputatul Eugen Tomac. „Ultimele evenimente care au avut loc în ţară, în mod special în Parlamentul României, ne obligă să fim la fel de hotărâţi, la fel de atenţi în a lupta pentru apărarea statului de drept, pentru consolidarea instituţiilor statului român şi pentru a continua linia politică promovată de preşedintele Traian Băsescu”, a afirmat Tomac. El a precizat că în câteva luni, de când au fost depuse actele pentru înregistrarea partidului, ar mai fi fost întregistraţi circa 15 mii de noi membri. „Este foarte important să vorbim despre mecanismele interne în ceea ce priveşte desemnarea candidaţilor pentru europarlamentare, iar dacă la europarlamentare vom avea un scor, aşa cum ne propunem, cu două cifre, în mod cert PMP va putea discuta şi cu celelalte forţe politice despre un candidat pe care să-l promovăm noi pentru alegerile prezidenţiale”, a mai spus Tomac. Liderul PMP a susţinut că formaţiunea pe care o conduce va propune un „pact pentru reformarea clasei politice”. Europarlamentarul Cristian Preda, plecat din PDL, nu a scăpat momentul pentru a trimite câteva săgeţi către partidul care l-a propulsat în Parlamentul European.



12