Pompierii salvează vieți cu tehnică veche de 20 de ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În condițiile în care numărul incendiilor aproape s-a dublat în ultimii ani

Pompierii salvează vieți cu tehnică veche de 20 de ani

Eveniment 09 August 2016 / 17:38 434 accesări

Le-am dat pompierilor responsabilitatea uriașă de a salva viețile semenilor lor aflați în nevoie, dar le-am pus la dispoziție, pentru a-și face datoria, tehnică... veche de 20 de ani. Problemele de înzestrare a inspectoratelor pentru situații de urgență din România sunt cronice, iar statul nu a reușit până în prezent să înlocuiască nici 50% din mijloacele de intervenție de care aceste structuri dispun. Peste 200 de oameni mor în România, anual, din cauza incendiilor, iar alţi aproape 600 sunt răniţi. Misiunea militarilor este cu atât mai dificilă cu cât peste jumătate din tehnica de stingere (56% mai exact) a focului este mai veche de 20 de ani, arată datele din proiectul de consolidare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Pe 4 august, pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a fost pusă în dezbatere publică Strategia de consolidare şi dezvoltare a IGSU pentru perioada 2016-2025, elaborată în "vederea creşterii capacităţii operaţionale şi de răspuns, reducerii impactului efectelor situaţiilor de urgenţă asupra comunităţilor şi îmbunătăţirii calităţii misiunilor executate". Mai exact, este planul de pregătire şi investiţii al celor de la IGSU, pentru o mai bună intervenţie în caz de urgenţe precum incendiul din clubul Colectiv sau accidentele aviatice din ultimii ani.

În document se arată că incendiile reprezintă, potrivit datelor strânse în ultimii şapte ani, cel mai frecvent risc în cazul situaţiilor de urgenţă din România, peste cele naturale, tehnologice ori biologice. Astfel, între anii 2008-2015 numărul incendiilor a crescut de la 15.500 pe an la 26.247. Datele sunt îngrijorătoare şi în privinţa victimelor. În analiza celor de la IGSU se notează că, anual, în România 200 de persoane îşi pierd viaţa din cauza incendiilor, iar numărul răniţilor este între 400 - 600.

Cea mai gravă problemă cu care IGSU se confruntă se referă la tehnica de intervenție, datele furnizate de inspectorat arătând că 56% din aparatură "are o vechime în serviciu mai mare de 20 de ani".



12