Prăbușire spectaculoasă a unei clădiri nelocuite în centrul orașului Istanbul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prăbușire spectaculoasă a unei clădiri nelocuite în centrul orașului Istanbul

Externe 08 Aprilie 2016 / 19:19 864 accesări

O clădire nelocuită cu cinci etaje, situată în centrul Istanbulului, s-a prăbușit vineri spectaculos provocând panică în zonă, evenimentul petrecându-se foarte aproape de Piața Taksim, epicentrul protestelor violente din anul 2014, transmite agenția locală de presă Dogan, citată de AFP.

Scena a fost filmată de un trecător și arată cum clădirea construită din cărămizi se prăbușește zgomotos provocând un nor de praf, în timp ce persoanele aflate în apropiere fug precipitat.

Alertați de zgomotele suspecte pe care le-au auzit cu zece minute înaintea prăbușirii, comercianții din zonă au atenționat trecătorii să stea departe de acea clădire. În imaginile difuzate se mai observă o camionetă care intră pe strada cu pricina și care dă repede înapoi cu câteva secunde înainte ca imobilul să cadă.

În luna februarie s-a mai prăbușit o clădire la Istanbul, tot de cinci etaje, fără să provoace victime.

Vezi video aici:

https://youtu.be/yW0iIcg8SMU

Taguri articol


12