Prefecţii care nu respectă Statutul aleşilor locali riscă demiterea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prefecţii care nu respectă Statutul aleşilor locali riscă demiterea

Administrație 11 Septembrie 2006 / 00:00 1051 accesări

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că prefecţii trebuie demişi pe motiv că nu au emis ordinele de încetare a mandatului pentru primarii care au părăsit partidul pe listele căruia au fost aleşi, el interpretînd astfel prevederile Statutul aleşilor locali. În baza Legii 249/2006 pentru modificarea şi completarea Legii 393/2004, privind Statutul aleşilor locali, primarii, viceprimarii, consilierii judeţeni şi locali aveau ca termen data de 10 august pentru a-şi preciza apartenenţa politică, printr-o declaraţie. În cazul în care, după acest termen, aleşii locali trec la alt partid, îşi vor pierde şi funcţiile. Deputatul PSD consideră, însă, că interpretarea dată legii este aceea că trebuie demişi toţi primarii cărora le-a încetat calitatea de membru al partidului pe listele căruia au fost aleşi. "Prefecţii aveau obligaţia, potrivit legii care le reglementează activitatea, să constate această schimbare şi să emită ordine de încetare a mandatului primarilor care au trecut de la un partid la altul", a menţionat Nicolicea. Parlamentarul PSD susţine că aceste acte nu sînt sancţiuni, ci doar constatări ale unei stări de fapt: "Efectele acestor ordine ale prefecţilor au efecte în viitor, nu în trecut, deci nu se poate vorbi despre un caracter retroactiv al legii privind statutul aleşilor locali, aşa cum vorbesc unii din arcul guvernamental", a precizat parlamentarul. Nicolicea a mai spus că formaţiunea politică din care face parte a început demersurile pentru a-i ataca în contencios administrativ pe prefecţi pentru neglijenţă şi abuz în serviciu. "Guvernul are două posibilităţi: ori îi demite pe toţi prefecţii, ori emite o ordonanţă de urgenţă prin care se stabileşte că legea este facultativă", a mai spus Nicolicea.



12