Primarul de la Limanu, trimis în judecată de DNA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primarul de la Limanu, trimis în judecată de DNA

Eveniment 06 Octombrie 2015 / 19:08 3380 accesări

Primarul comunei constănțene Limanu, Nicolae Iustin Urdea, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, de Direcția Națională Anticorupție (DNA) Constanța pentru abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție în formă continuată (două acte materiale) și folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, în scopul obținerii pe nedrept de fonduri europene. În același dosar au mai fost deferiți justiției Bogdan Voicu, secretar al Primăriei comunei Limanu, Elena Tambozi și Vasile Cotin, reprezentanți ai unor societăți comerciale, și Eugen Barbu, diriginte de șantier la data comiterii faptelor. Potrivit anchetatorilor, "în perioada 2008-2009, în contextul unui proiect finanțat din fonduri PHARE, intitulat „Turism Transfrontalier pe bicicletă - pistă comună pentru pietoni și biciclete pe faleza Mării Negre în zona 2 Mai - Vama Veche - frontieră”, inculpatul Urdea Iustin Nicolae, beneficiind de sprijinul celorlalți inculpați, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce decurgeau din calitățile de primar al comunei Limanu, a atribuit acest contract societății comerciale reprezentate de inculpatul Cotin Vasile, fără respectarea prevederilor legale", după cum se arată într-un comunicat de presă remis marți de DNA.

"ACTE CU UN CONȚINUT NEREAL" În plus, potrivit anchetatorilor, deși ar fi știut că o parte a lucrării aferente traseului modificat s-ar fi realizat anterior semnării unui act adițional la contractul respectiv, Nicolae Iustin Urdea ar fi prezentat Autorității de Management documente cu un conținut nereal, care atestau, în mod fictiv, exact contrariul. Procurorii susțin că, în baza actelor respective, "unitatea administrativ-teritorială Limanu a obținut fonduri nerambursabile în cuantum de 413.641,31 lei. Documentele au fost întocmite și semnate de inculpații Tambozi Elena, în calitate de proiectant al lucrărilor respective, Barbu Eugen, diriginte de șantier, și Cotin Vasile. Faptele descrise mai sus au avut drept consecință aplicarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a unei corecții financiare de 25% din valoarea contractului de lucrări", se mai precizează în comunicatul DNA. Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 215.428,10 euro.Dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Constanța. Am încercat să obținem un punct de vedere referitor la acest subiect de la primarul comunei Limanu, dar acesta nu a putut fi contactat.

Citește și: APIA plătea și ce nu primea! Rețineri în dosarul fraudei de 26 milioane de euro!



12
Pagina a fost generata in 0.3455 secunde