Proceduri simplificate de reînmatriculare a autovehiculelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proceduri simplificate de reînmatriculare a autovehiculelor

Politică 07 Septembrie 2006 / 00:00 894 accesări

Potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobată ieri de Guvern, autovehiculele nu vor mai fi radiate în momentul vînzării, urmînd să fie înmatriculate permanent, iar numărul de înmatriculare va rămîne neschimbat dacă vînzătorul şi cumpărătorul ajung la o înţelegere. Actuala procedură în cazul înstrăinării unui vehicul presupune trei demersuri, respectiv radiere, autorizare provizorie şi reînmatriculare, iar potrivit noului act normativ, acestea vor fi comprimate într-una singură. Conceptul de înmatriculare continuă presupune ca vehiculul să fie înscris permanent în circulaţie, pe numele proprietarilor succesivi, pînă la scoaterea definitivă din circulaţie. Prin urmare, autoturismul nu va mai trece prin faza de radiere, ci vor fi transcrise doar datele noului proprietar. În cazul în care cumpărătorul şi vînzătorul sînt din judeţe diferite, numărul de înmatriculare al maşinii va fi schimbat. Actul normativ nu modifică prevederile pentru numerele de leasing sau înmatriculările temporare, iar regimul acordării de numere preferenţiale rămîne acelaşi. Prevederile privind înmatricularea continuă intră în vigoare începînd cu 21 septembrie, odată cu noul Cod rutier.

În baza noilor prevederi legislative, comercianţii autorizaţi de vehicule noi vor putea să ofere clienţilor, odată cu vehiculul achiziţionat, şi plăcuţele şi certificatul de înmatriculare în urma implementării unei aplicaţii informatice securizate, prin care dealerii vor putea înregistra datele înmatriculării direct în baza de date a vehiculelor înmatriculate. Dealerii vor avea acces la această bază de date în baza unui protocol care se va încheia cu Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). Un test al aplicaţiei informatice va avea loc în octombrie, după care se va trece la semnarea contractelor cu dealerii auto, la instalarea aplicaţiilor şi la pregătirea personalului care va opera modificările în baza de date, urmînd ca procedura să devină operaţională pînă la sfîrşitul anului. Taxele aferente înmatriculării vor putea fi achitate la ghişeele de înmatriculare. Acest serviciu va fi operaţional până la sfîrşitul anului, după ce MAI va încheia protocoale care să îi permită încasarea taxelor, respectiv taxa pentru certificatele de înmatriculare, taxa de înmatriculare şi impozitul auto pentru primul an. Aceste prevederi vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2007.

Ordonanţa va simplifica şi procedura de examinare a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere. După intrarea în vigoare a actului normativ nu va mai fi necesară prezentarea dovezii de absolvire a cursurilor primare de învăţămînt obligatoriu, iar examinarea psihologică va avea loc înainte de înscrierea la o şcoală de şoferi. Pentru circulaţia pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, actul prevede sancţiuni penale cu închisoare de la unu la trei ani. Simplificarea procedurilor se referă şi la reducerea numărului de acte solicitate la înmatriculare, înlocuindu-se verificarea îndeplinirii unor obligaţii legale pe bază de documente, cu verificarea efectuată pe cale informatică. În prima etapă, procedura va fi disponibilă pentru verificarea efectuării inspecţiei tehnice periodice şi a încheierii asigurării obligatorii de răspundere civilă auto. Aplicaţia informatică prin care se va derula această procedură va fi testată la sfîrşitul lunii octombrie şi va deveni operaţională la începutul anului viitor, după ce Registrul Auto Român şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor vor încheia un protocol cu MAI pentru preluarea bazelor de date.



12