PSD îşi menţine decizia politică de a iniţia moţiunea de cenzură

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PSD îşi menţine decizia politică de a iniţia moţiunea de cenzură

Politică 22 Mai 2006 / 00:00 3178 accesări

Purtătorul de cuvînt al PSD, Cristian Diaconescu, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că decizia conducerii partidului de a iniţia o moţiune de cenzură pe aspectele sensibile menţionate în Raportul de Ţară rămîne încă valabilă. "Decizia a fost luată şi considerentele care au stat la baza acestei hotărîri nu s-au schimbat, nu există vreo altă hotărîre a BPN care s-o invalideze", a afirmat el. Potrivit lui Diaconescu, moţiunea de cenzură va fi iniţiată după 16 iunie, cînd va avea loc reuniunea Consiliului European şi se va concentra pe criteriile şi standardele pe care Raportul de Ţară le menţionează ca neîndeplinite. Purtătorul de cuvînt al PSD a precizat că social-democraţii vor depune moţiunea de cenzură indiferent de poziţiile adoptate de alte partide şi a menţionat că, deocamdată, partidul nu a iniţiat negocieri politice cu alte formaţiuni în vederea sprijinirii moţiunii. Diaconescu a mai spus că, printre aspectele sesizate de moţiune, se numără scăderea ritmului de creştere economică, mărirea deficitului de cont curent şi a deficitului bugetar, pierderile bugetare cauzate de impunerea taxei unice de impozitare a venitului, pierderile generate la buget de Fondul Proprietatea, capacitatea redusă de absorbţie a fondurilor europene.



12