Putin vizitează din nou Crimeea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Putin vizitează din nou Crimeea

Externe 15 Septembrie 2016 / 17:48 529 accesări

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a sosit joi în oraşul Kerci din estul peninsulei Crimeea, pentru a coordona sesiunea prezidiului Consiliului de Stat, în care se va discuta dezvoltarea sistemului de transport din sudul Rusiei, informează agenția rusă de presă Tass. Preşedintele rus ar putea, de asemenea, inspecta construcţia podului peste Strâmtoarea Kerci, care se preconizează că va fi inaugurat în decembrie 2018 şi va uni peninsula Crimeea de Rusia. Ultima dată când liderul rus a vizitat peninsula Crimeea a fost pe 19 august, pentru a participa la forumul de tineret Tavrida (denumirea dată Crimeei de Grecia antică). Biroul de presă de la Kremlin a afirmat că, în cadrul sesiunii de joi, Consiliul de Stat, o comisie consultativă pe probleme de importanţă majoră, se va concentra asupra măsurilor destinate dezvoltării infrastructurii transportului din Districtul Federal Sudic. Subiectele principale vor fi formarea unor culoare internaţionale de transport în sudul Rusiei, care să asigure operaţiunile de import şi export, precum şi implementarea unor proiecte majore de investiţie pe teritoriul Districtului Federal Sudic, de reconstruire şi construcţie a unor infrastructuri de poduri, drumuri, căi ferate şi aeroporturi de către Strategia Rusă de Transport, până în anul 2030, a explicat Kremlinul. Printre cei care vor participa la această întrevedere vor fi şi premierul Dmitri Medvedev, dar şi membri ai prezidiului Consiliului de Stat, care este format din guvernatori aleşi prin rotaţie, precum şi alţi oficiali.

Taguri articol


12