Queen Latifah va prezenta concertul Premiului Nobel pentru Pace 2014

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Queen Latifah va prezenta concertul Premiului Nobel pentru Pace 2014

Divertisment 20 Noiembrie 2014 / 19:39 2062 accesări

Cântăreaţa americană Queen Latifah va fi gazda concertului dedicat decernării Premiului Nobel pentru Pace, care va avea loc pe 11 decembrie, la Oslo, în Norvegia. "Sunt foarte încântată de participarea la concertul de anul acesta şi de contribuţia mea la omagierea unor persoane extraordinare, care au muncit atât de mult pentru drepturile copiilor şi pentru educaţie", a declarat cântăreaţa şi actriţa americană Queen Latifah, în vârstă de 44 de ani. Premiul Nobel pentru Pace a fost atribuit, în 2014, tinerei pakistaneze Malala Yousafzai şi indianului Kailash Satyarthi, "pentru lupta lor împotriva exploatării copiilor şi tinerilor şi pentru dreptul tuturor copiilor la educaţie", potrivit anunţului făcut pe 10 octombrie de Comitetul Nobel norvegian. Ceremonia de înmânare a distincţiei va avea loc pe 11 decembrie, la Oslo. Concertul ocazionat de decernarea premiului Nobel pentru Pace, ajuns la cea de-a 21-a ediţie, este un eveniment organizat anual în onoarea laureaţilor prestigioasei distincţii şi este transmis în direct în peste 100 de ţări. În 2013, la acest eveniment au concertat, printre alţii, Mary J. Blige şi James Blunt.

Taguri articol


12